Elena Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru s-au calificat în optimi la UniCredit Iași Open. Mirra Andreeva, demonstrație de forță în primul tur la Iași. Două favorite au părăsit întrecerea
Perturbată de mai multe reprize de ploaie, ziua de duminică, prima a turneului UniCredit Iași Open, s-a încheiat după miezul nopții, cu două frumoase victorii românești.
Elena Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru s-au calificat în optimile de finală ale turneului desfășurat la Baza Sportivă Ciric, Miriam reușind victoria carierei, în fața favoritei 2!
Gabi Ruse a trecut în trei seturi de rusoaica Tikhonova
Elena Gabriela Ruse, 26 de ani, locul 149 WTA, s-a calificat în optimile de finală la UniCredit Iași Open după ce a învins-o în trei seturi pe rusoaica Anastasia Tikhonova, 23 de ani, numărul 194 mondial, scor 6-3, 5-7, 6-1 și ar putea juca în faza următoare cu o altă româncă, Jaqueline Cristian, favorită 3.
Tot duminică, Irina Bara, 29 de ani, locul 223 WTA, a fost învinsă în primul tur de Marina Bassols Ribera, din Spania, 24 de ani, numărul 121 mondial, scor 6-2, 6-3.
Miriam Bulgaru a reușit victoria carierei la Iași!
În ultimul meci de pe Terenul 6, încheiat după miezul nopții, Miriam Bulgaru a produs ceea ce poate fi surpriza turneului. Sportiva noastră în vârstă de 25 de ani, locul 206 WTA, a eliminat-o pe a doua favorită, nemțoaica Tatjana Maria, 36 de ani, numărul 60 mondial, cu un incredibil 6-4, 6-2!
În optimi, Miriam o va întâlni pe învingătoarea meciului Gergana Topalova (Bulgaria) – Selena Janicijevic (Franța), ambele venite din calificări.
Mirra Andreeva, demonstrație de forță în primul tur
În optimi s-a calificat și principala favorită, Mirra Andreeva. Tânăra rusoaică în vârstă de 17 ani, locul 31 WTA, a făcut o demonstrație de forță aproape de miezul nopții în fața nemțoaicei Noma Noha Akugue, 20 de ani, numărul 197 mondial, impunându-se în doar 66 de minute cu 6-1, 6-2.
După Tatjana Maria, și rusoaica Anna Blinkova, favorită 4, a părăsit turneul încă din primul tur, după ce a fost învinsă de sârboaica Olga Danilovic.
Sara Maria Popa și Gabriela Talabă Lee, eliminate în calificări
România a avut șapte reprezentante în calificări la UniCredit Iași Open, însă niciuna dintre sportivele noastre nu a reușit să facă pasul pe tabloul principal. Cinci românce au fost eliminate în primul tur, iar celelalte două, Sara Maria Popa și Gabriela Talabă Lee, au fost învinse în turul 2 al calificărilor.
Sara Maria Popa, 18 ani, locul 410 WTA, a fost învinsă de elvețianca Simona Waltert, 6-0, 6-4, în timp ce Gabriela Talabă Lee, 28 de ani, numărul 365 mondial a fost eliminată de belgianca Marie Benoit, scor 6-3, 6-4.
Alături de Waltert și Benoit, pe tabloul principal s-au mai calificat, duminică, Selena Janicijevic (Franța), Aliona Falei (Rusia), Gergana Topalova (Bulgaria) și americanca Varvara Lepchenko.
Anca Todoni și Jaqueline Cristian joacă luni pentru un loc în optimi
Luni sunt programate ultimele meciuri din turul întâi la simplu, dar și partide de pe tabloul de dublu. Pe afiș vor fi și șapte jucătoare din România. Anca Todoni și Jaqueline Cristian vor juca pentru un loc în optimi cu adversare venite din calificări, iar Anca va reveni spre seară și pentru un meci de dublu, alături de Irina Bara, cele două sportive urmând să întâlnească un alt cuplu sută la sută românesc, Miriam Bulgaru / Georgia Crăciun. În ultimul meci de pe Terenul 5 va juca, luni, o altă pereche românească, Cristina Dinu / Andreea Prisăcariu. Organizatorii au anunțat că Irina Begu, semifinalistă la Palermo sâmbătă noapte, a fost nevoită să se retragă din cauza oboselii, jucătoarea noastră neavând cum să ajungă în timp util la Iași.
Seara de luni se va încheia cu un eveniment emoționant, meciul de retragere al Ralucăi Olaru, programat nu înainte de ora 19.00, pe Central.
Rezultatele meciurilor de duminică, 21 iulie:
Calificări – Turul 2
Simona Waltert (Elveția) – Sara Maria Popa (România) 6-0, 6-4
Marie Benoit (Belgia) – Gabriela Talabă Lee (România) 6-3, 6-4
Aliona Falei (Rusia) – Sofya Lansere (Rusia) 6-4, 6-2
Gergana Topalova (Bulgaria) – Lea Boskovic (Croația) 2-6, 6-3, 6-4
Selena Janicijevic (Franța) – Julia Avdeeva (Rusia) 4-6, 6-0, 6-2
Varvara Lepchenko (SUA) – Nuria Brancaccio (Italia) 6-3, 6-4
Turul 1
[WC] Elena Gabriela Ruse (România) – Anastasia Tikhonova (Rusia) 6-3, 5-7, 6-1
[1] Mirra Andreeva (Rusia) – Noma Noha Akugue (Germania) 6-1, 6-2
[WC] Miriam Bulgaru (România) – [2] Tatjana Maria (Germania) 6-4, 6-2
Marina Bassols Ribera (Spania) vs [WC] Irina Bara (România) 6-2, 6-3
Olga Danilovic (Serbia) – [4] Anna Blinkova (Rusia) 6-2, 5-7, 6-1
Programul meciurilor de luni, 22 iulie:
Terenul Central – Ora de start 11.00
Nuria Parrizas Diaz (Spania) vs Petra Martic (Croația)
[Q] Aliona Falei vs Anca Todoni (România)
[Q] Marie Benoit (Belgia) vs [8] Anna Bondar (Ungaria)
Nu înainte de ora 17.00
[LL] Nuria Brancaccio (Italia) vs [3] Jaqueline Cristian (România)
Nu înainte de ora 19.00
Meci retragere Raluca Olaru
Terenul 5 – Ora de start 11.00
[7] Maria Lourdes Carle (Argentina) vs Chloe Paquet (Franța)
[Q] Gergana Topalova (Bulgaria) vs [Q] Selena Janicijevic (Franța)
[Q] Varvara Lepchenko (USA) vs [6] Martina Trevisan (Italia)
După odihnă
[WC] Miriam Bulgaru (România) / Georgia Crăciun (România) vs Irina Bara (România) / Anca Todoni (România)
[4] Angelica Moratelli (Italia) / Sabrina Santamaria (USA) vs [WC] Cristina Dinu (România) / Andreea Prisăcariu (România)
Terenul 6 – Ora de start 11.00
[5] Elina Avanesyan (Rusia) vs Leyre Romero Gormaz (Spania)
[Q] Simona Waltert (Elveția) vs Ekaterina Makarova (Rusia)
[LL] Lea Boskovic (Croația) vs Maria Timofeeva (Rusia)
Dalila Jakupovic (Slovenia) / Bibiane Schoofs (Olanda) vs Mirra Andreeva (Rusia) / Sofia Lansere (Rusia)