Elina Svitolina – Ashleigh Barty, finala Turneului Campioanelor. Urmează provocarea supremă pentru liderul mondial, după o lecție de eficiență în fața celei care i-a barat drumul Simonei Halep

Elina Svitolina – Ashleigh Barty este finala Turneului Campioanelor 2019. Deținătoarea trofeului va înfrunta liderul mondial pentru titlul primei ediții WTA Finals disputată la Shenzhen. Barty are o misiune dificilă, având în vedere faptul că nu a învins-o niciodată pe Svitolina în cinci meciuri directe. Ultimul lor duel direct, din acest an, de la Indian Wells, s-a încheiat cu scorul de 7-6(8), 5-7, 6-4.

Ashleigh Barty a învins-o în a doua semifinală de sâmbătă pe Karolina Pliskova, revenind după un prim set în care cea care a scos-o din turneu pe Simona Halep a avut din nou toate răspunsurile. Australianca s-a impus 4-6, 6-2, 6-3. În prima semifinală, Karolina Pliskova a obținut calificarea după abandonul Belindei Bencic în setul decisiv.

  • Una dintre jucătoare îi va călca pe urme Serenei Williams la capătul finalei de duminică. Americanca este ultima jucătoare care a reușit să își apere titlul la WTA Finals, dar și ultima sportivă care a triumfat la Super 8-ul de final de an având un titlu de Mare Șlem în sezon, în 2014.
  • Ashleigh Barty și-a asigurat deja primul loc în clasamentul mondial la final de an.
  • Elina Svitolina, fără trofeu până acum în 2019, și-a asigurat locul 6 pentru finalul de an. Cu o victorie în fața lui Barty, ea va urca două poziții, pe patru, depășind-o pe Simona Halep.
  • Svitolina a pierdut un singur set la ediția 2019 a Turneului Campioanelor. De partea cealaltă, Barty a pierdut un meci și patru seturi per total.

Elina Svitolina – Ashleigh Barty, finala Turneului Campioanelor, după ce liderul mondial a rezolvat ecuația propusă de Pliskova

Un singur break, reușit în game-ul cu numărul cinci, i-a fost suficient Pliskovei pentru a-și adjudeca primul set, în condițiile în care a exercitat constant presiune la retur. Barty a salvat 7 din 8 mingi de break pe serviciul său, îmsă nu a putut converti niciuna dintre break-point-urile de care a dispus.

După o mică ajustare tactică, Barty a preluat treptat controlul în setul secund. A depășit mai întâi un moment dificil la scorul de 1-1, salvând patru mingi de break. Apoi, Barty a câștigat la 15 game-ul imediat următor, pe lansarea Pliskovei. Karolina și-a mai pierdut o dată serviciul în final de set.

Decisivul a început cu ture confortabile de serviciu pentru ambele sportive. Barty a făcut diferența în game-ul șase, iar Pliskova nu a mai putut reacționa, chiar dacă i-a anulat australiencei două mingi de meci.

Barty a încheiat partida cu 36 lovituri câștigătoare, față de 23 ale Pliskovei, dar și cu mai puține greșeli neforțate (26, față de 30). Eleva Conchitei Martinez a plătit scump lipsa de eficiență la mingile de break: 1 din 12 convertite și doar 2 din 5 salvate.

Publicat: 02 11. 2019, 16:58
Actualizat: 03 11. 2019, 06:58