Elisabeta Lipă dă un verdict sincer, dar dur despre Simona Halep! „E slăbuță, nu e în tonus! Să se apuce serios de muncă”
Simona Halep, jucătoarea care a fost implicată într-un scandal incredibil de dopaj, a pierdut în fața Paulei Badosa, scor 6-1, 4-6, 3-6, în primul tur de la WTA Miami.
După meci, Elisabeta Lipă a tras o concluzie clară despre prestația româncei.
Elisabeta Lipă dă un verdict sincer, dar dur despre Simona Halep! „E slăbuță, nu e în tonus! Să se apuce serios de muncă”
Întrebată despre duelul dintre Simona Halep și Paula Badosa, scor 6-1, 4-6, 3-6, Elisabeta Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, a spus că i-a plăcut meciul, însă crede că „Simo” mai are mult de muncă până va ajunge la forma sa de dinainte de suspendare.
„Am văzut partida Simonei, mi-a plăcut. Simona a spart gheaţa. Ar fi fost foarte frumos să câştige, dar cred că a fost conştientă că nu avea cum. Pentru că oricât de tare ai fi şi oricât de bine ai avea antrenat psihicul, totuşi ea a stat un an şi ceva într-o incertitudine dacă stă patru ani şi iese definitiv din activitate sau i se reduce pedeapsa.
Aşa că este mare lucru că a avut curaj să participe. Că a luat bătaie este normal, dar un sportiv trebuie să ştie să şi piardă, aşa cum trebuie să ştie să şi câştige.
Eu îi doresc să fie sănătoasă şi să se apuce serios de muncă pentru că din punctul meu de vedere se vede că a suferit, nu este în tonus, e slăbuţă… nu e uşor să treci prin ce a trecut ea. Doamne-ajută să o văd şi la Paris.
Nu ştiu care sunt criteriile de calificare, dar probabil că acum, având elanul necesar de a se antrena, cu siguranţă că poate să se califice. Dacă ea doreşte să continue şi doreşte să participe la Jocurile Olimpice trebuie să se califice şi noi trebuie să o ajutăm fiecare cu ce putem.
Nu ştiu de ce ar fi îngrijorător, nu a trecut aşa de mult timp de la Forumul Olimpic unde federaţiile şi-au asumat 15 medalii.
Deci dacă îţi asumi medalie, nu cred că se pune problema de calificare. Nu ştiu dacă laţul se strânge, dar calificările sunt din ce în ce mai greu de obţinut. Din această cauză eu recomand tuturor că e cel mai bine să te califici atunci când ai prima ocazie, ca să stai liniştit apoi să îţi faci planul de pregătire pentru Jocurile Olimpice cu obiectiv de medalie”, a declarat Elisabeta Lipă.
Paula a fost o adeversară foarte bună, cu un nivel de tenis ridicat, m-am bucurat de prezenţa mea pe teren, de faptul că atâţia oameni mă susţin. A fost o zi specială. Mă bucur că au fost români mulţi în tribune, mereu mă simt ca şi cum joc acasă, au fost gălăgioşi în sensul bun şi mă ajută. A fost familia, dar şi prieteni apropiaţi alături de mine”, a spus Simona Halep după eșecul cu Paula Badosa.