Elveția a învins Serbia și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis
Echipa Elveției s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, după victoria înregistrată în meciul de dublu al întâlnirii cu Serbia, de la Novi Sad, rezultat care a dus scorul general la 3-0 pentru oaspeți, informează AFP.
Perechea Marco Chiudinelli/Michael Lammer a învins cuplul Filip Krajinovic/Nenad Zimonjic, scor 7-6 (7/3), 3-6, 7-6 (7/2), 6-2.
Serbia, finalistă anul trecut, nu i-a avut în componență pe Novak Djokovic, Viktor Troicki și Janko Tipsarevic.
În meciurile de vineri, Roger Federer l-a învins pe Ilija Bozoljac, scor 6-4, 7-5, 6-2, și Stanislas Wawrinka s-a impus în fața lui Dusan Lajovic, scor 6-4, 4-6, 6-1, 7-6 (9/7).
Duminică sunt programate meciurile Roger Federer – Dusan Lajovic și Stanislas Wawrinka- Ilija Bozoljac.