Emma Răducanu uimește din nou! Calificare în prima finală WTA a carierei pentru britanica de origine română
Emma Răducanu (174 WTA) uimește din nou lumea tenisului, la o lună și jumătate după ce a ajuns în optimi la Wimbledon venind din calificări! Britanica de origine română va disputa prima finală a carierei în circuitul de tenis profesionist, la turneul WTA 125 de la Chicago.
Emma Răducanu a prins aripi după Wimbledon 2021, turneu la care s-a făcut cunoscută în toată lumea! Victoriille reușite pe iarba de la All England Club, ultima cu Sorana Cîrstea în turul 3, scor 6-3, 7-5, i-au dat curaj și încredere sportivei cu tată român și mamă asiatică.
Răducanu a obținut sâmbătă seară calificarea în prima finală WTA a carierei, la Chicago, după ce a trecut de favorita gazdelor, Claire Liu (SUA, 107 WTA), scor 7-6(3), 4-6, 6-1. Reprezentanta Marii Britanii se va duela pentru trofeu cu Clara Tauson (Danemarca, 101 WTA).
Emma Răducanu s-a calificat în prima finală WTA a carierei, la Chicago, după ce a câștigat un maraton de aproape trei ore
Emma Răducanu reușește o nouă performanță notabilă, calificându-se în finala turneului WTA 125 de la Chicago! Emma a câștigat un meci maraton în fața mult mai experimentatei Claire Liu, pe care a răpus-o după două ore și 53 de minute. Răducanu a luat in extremis primul set, apoi Liu a egalat. A fost primul set pierdut în turneu de Emma, care s-a dezlănțuit în decisiv: 7-6(3), 4-6, 6-1! Britanica de origine română a urcat pe locul 150 în clasamentul live, după ce a început sezonul pe poziția 345 WTA.
Emma, cea mai mare speranță a tenisului britanic, vorbtește cu mândrie despre originile ei românești:„Tatăl meu este de fapt român din București. Bunica mea, Mamaia, locuiește încă în centrul Bucureștiului. O vizitez de câteva ori pe an, stau la ea. Este foarte frumos. Sincer, îmi place mâncarea românească. Adică, mâncarea este incredibilă! Și gătitul bunicii mele este, de asemenea, ceva special. Am legături speciale cu Bucureștiul”, a declarat, recent, Emma Răducanu, o sportivă care nu a neglijat școala, în ciuda faptului că a devenit tenismenă profesionistă.