Emma Răducanu a emoționat o lume întreagă după ce a câștigat US Open 2021, scor 6-4, 6-3 în finala cu Leylah Fernandez! Printre personalitățile care au felicitat-o pe britanica de origine română s-au numărat Simona Halep și Regina Angliei.
Emma Răducanu a scris istorie în noaptea de sâmbătă spre duminică, triumfând la US Open fără să cedeze vreun set pe toată durata turneului! Răducanu este prima jucătoare de tenis care reușește această performanță, impresionând o lume întreagă.
Simona Halep a reacționat pe rețelele de socializare după ce a urmărit victoria Emmei Răducanu la televizor! De asemenea, Regina Angliei a transmis o scrisoare extraordinară după finala de la US Open 2021.
Emma Răducanu a impresionat-o pe Simona Halep, iar dubla campioană de Grand Slam a reacționat după ce noua stea a tenisului mondial, în vârstă de doar 18 ani, a triumfat la US Open: „Extraordinar, Emma Răducanu!”, a exclamat Simona Halep (29 de ani).
Interesant e că Halep și Răducanu s-au întâlnit în vestiarul de la US Open, iar britanica a descris momentul pentru Eurosport: „Simona Halep și Li Na sun jucătoarele mele preferate. Este aboslut minunat să o văd aici pe Simona! Chiar i-am spus ‘bună’, este o experiență grozavă!”.
Extraordinary @EmmaRaducanu 👏 — Simona Halep (@Simona_Halep) September 11, 2021
Extraordinary @EmmaRaducanu 👏
— Simona Halep (@Simona_Halep) September 11, 2021
Emma Răducanu a fost felicitată inclusiv de Regina Elisabeta a doua a Marii Britanii pentru victoria istorică de la US Open: „Te felicit pentru câștigarea US Open! E o realizare extraordinară la o vârstă atât de tânără și e dovada muncii tale și a dedicării.
N-am nicio îndoială că performanța ta ieșită din comun, alături de cea a adversarei, Leylah Fernandez, va inspira noua generație din tenis. Îți trimit cele mai calde urări, ție și mulților tăi fani. Elizabeth R.”, a transmis Regina Angliei după ce Emma Răducanu a câștigat US Open 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER