Emma Răducanu, apariție de senzație într-o reclamă de șase milioane de lire cu staruri de la Chelsea și Manchester City | VIDEO
Emma Răducanu a impresionat pe toată lumea în acest an, iar sportiva cu origini în România a dat mai multe lovituri financiare.
Câștigătoarea de la US Open a apărut într-o reclamă la Sports Direct, alături de vedete din fotbal, precum Jack Grealish, Mason Mount sau Jordan Pickford.
https://twitter.com/awesome_kat/status/1456128383578882050?s=20
Emma Răducanu, sportivă născută din tată român și mamă asiatică, a fost aleasă sportiva anului în Marea Britanie de către Asociația Jurnaliștilor Sportivi din Regatul Unit. Totuși, despre Emma Răducanu s-a spus și că ar fi picat în capcana celebrității, iar cel mai mare critic al jucătoarei de tenis a fost Eddie Jones, antrenorul naționalei de rugby a Angliei.
Emma Răducanu, apariție de senzație alături de staruri din Premier League
Emma Răducanu este o adevărată vedetă în Marea Britanie, dovadă că a participat la reclama celor de la Sports Direct, pentru care s-au cheltuit nu mai puțin de șase milioane de lire sterline.
Recent, jucătoarea de tenis a devenit și ambasadoarea brandului de apă minerală Evian, aflându-se alături de alte nume mari la nivel mondial în această postură, printre care Dua Lipa, Maria Șarapova și Ella Chen.
În octombrie, Emma a semnat cu Dior, apoi cu brandul de bijuterii Tiffany & Co.
Giganții se luptă pentru semnătura lui Emma Răducanu
Mai mulți giganți se bat s-o îmbrace pe Emma Răducanu și pe terenul de tenis, iar sportiva ar putea schimba sponsorul tehnic începând cu sezonul 2022.
Nike, actualul sponsor al Emmei, ar fi pierdut teren în fața nemților de la Adidas, iar în cursă au mai intrat firma japoneză Uniqlo și compania franceză Lacoste.