Emma Răducanu a luat o decizie surprinzătoare înainte de Indian Wells! În America, jucătoarea noastră s-a pregătit alături de românca Gabriela Ruse.
Sportiva care a uimit lumea tenisului la US Open a publicat pe Instagram o fotografie în care apare alături de Ruse, singura jucătoare din România aflată în calificările de la Indian Wells.
Emma Răducanu a câştigat US Open fără să piardă niciun set şi a urcat mai mult de 125 de locuri în clasamentul WTA, fiind acum pe poziţia a 22-a.
Cu zâmbetul pe buze, Emma Răducan le-a dezvăluit fanilor cu cine s-a pregătit înainte de Indian Wells, primul turneu la care participă după ce a făcut senzație la US Open, ultimul Grand Slam din acest an.
”Training cu Gabriela Ruse”. Acesta a fost mesajul transmis de Emma Răducanu, care apare într-un moment de pauză alături de jucătoarea noastră, într-o fotografie distribuită pe rețelele de socializare de noua senzație a tenisului mondial.
Dacă Emma Răducanu a ajuns direct pe tabloul principal, Gabriela Ruse este singura jucătoare din România înscrisă în calificările de la Indian Wells. În primul tur, sportiva noastră o va întâlni pe americanca Ellie Douglas (21 de ani, 556 WTA), care a beneficiat de un wild-card.
Emma Răducanu are un program aglomerat în următoarea perioadă. Ea este așteptată în România la sfârșitul lunii octombrie, pentru a participa la turneul WTA Transylvania Open de la Cluj (25 – 31 octombrie). Apoi, aceasta a anunțat că va participa și la un turneu în Austria, la Linz, dacă nu va prinde Turneul Campioanelor.
Emma Răducanu a hotărât să întrerupă colaborarea cu Andrew Richardson după ce s-a impus în cadrul turneului de la US Open și a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor să îi dea această veste. Jucătoarea nu s-a hotărât sub comanda cui va lucra de acum înainte, urmând să ia o decizie în acest sens înaintea următorului sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER