Emma Răducanu dezvăluie planul prin care vrea să revină pe cai mari: „Știți cu ce fel de oameni îmi place să mă asociez?” Britanica de origine română, interviu spectaculos în Glamour Magazine

Emma Răducanu (Marea Britanie, 19 ani) începe să se obișnuiască cu celebritatea, sportiva de origine română spunând că acum gestionează mai bine relațiile cu colaboratorii.

Emma Răducanu a oferit un interviu spectaculos în Glamour Magazine, dezvăluind momentele în care s-a simțit invincibilă! De asemenea, sportiva născută din tată român și mamă asiatică a vorbit despre relațiile pe care le are cu sponsorii.

După ce a obținut un succes istoric la US Open 2021, Emma a suferit un regres în carieră. Ei bine, Răducanu are un plan prin care vrea să își recâștige încrederea în sine și să revină în prim-planul tenisului mondial.

Emma Răducanu, dezvăluiri fără perdea despre cum vrea să revină pe cai mari

Emma Răducanu spune că vrea să își recâștige încrederea în sine înconjurându-se de oameni de calitate: „Cred că încrederea în sine este cu adevărat importantă, deoarece tenisul este un sport individual și ești acolo singur, concurând și luptând pentru fiecare punct. Sunt momente în care s-ar putea să nu treci prin cele mai bune stări, dar trebuie să continui munca și să ai încredere în forțele proprii

Așa gândesc acum despre toate aspectele vieții! De exemplu, știți cu ce fel de oameni îmi place să mă asociez atunci când construiesc relații? Oameni și parteneri care sunt cu adevărat autentici – la fel ca în recenta campanie ‘Drink True’ a lui Evian, care celebrează autenticitatea, transparența și onestitatea”, a declarat Răducanu pentru Glamour Magazine UK.

Rolul rutinelor în viața Emmei Răducanu

Emma a fost rugată să spună care sunt momentele în care s-a simțit invincivilă, iar tânăra sportiva a replicat: „Atunci când ies pe terenul de tenis. Probabil că acela este momentul în care simt că mă aflu în control. Îmi place că există un sentiment de incertitudine, dar tu ai control asupra ta – deci ești într-o adevărată luptă”.

Despre tabieturile pe care le are la turnee, Răducanu spune că sunt mici rutine care o ajută să se relaxeze fizic si emotional: „Diferă în funcție de turneul la care particip sau de orașul în care mă aflu, dar cu siguranță am găsit niște rutine care au funcționat cu adevărat. Așa că am avut câteva rutine precum iaurtul înghețat la sfârșitul meciurilor de la US Open. E bine să găsești lucruri mici ca acestea. Îți aduc un pic de confort”, a explicat Emma Răducanu, sportivă care a devenit una dintre cele mai populare jucătoare din circuitul WTA.

Publicat: 05 02. 2022, 14:09