Emma Răducanu dezvăluie traumele pe care le-a avut la început de carieră: „Trecem prin toată această durere și suferință! Este masochism, într-un fel”

Emma Răducanu dezvăluie traumele prin care a trecut la început de carieră: „Trecem prin toată această durere și suferință! Este masochism, într-un fel”
Vezi galeria foto - 5 poze

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a avut un început de carieră plin de restricții, sportiva dezvăluind, recent, ce anume îi impuneau părinții.

Răducanu s-a apucat de tenis la cinci ani, iar la începutul carierei profesioniste părinții i-au interzis să aibă iubit și să se vadă cu prietenele, pentru a se putea concentra pe sport.

Emma Răducanu s-a apucat de tenis obligată de tatăl ei

Născută la Toronto din tată român și mamă chinezoaică, Emma Răducanu a jucat primele meciuri profesioniste în 2018, la vârsta de 16 ani. Face parte din cercul select al jucătoarelor care la debut s-au impus cu 6-0, 6-0. S-a întâmplat în primul tur al calificărilor pentru un turneu ITF din Nanjing.

Fără performanțe notabile, ea a primit multe wildcard-uri în 2021, an în care a dat lovitura. A ajuns în sferturi la Nottingham, în optimi la Wimbledon, a pierdut finala de la Chicago, în fața americancei Clara Tauson, după care s-a impus la US Open, venind din calificări, fără să cedeze un set în cele 10 meciuri jucate.

„La început, tatăl meu m-a obligat să mă apuc de tenis. Nu mi-a plăcut, dar apoi, pe măsură ce am crescut și tenisul a devenit o prioritate, m-am forțat.

Parinții mei sunt atât de insistenți. Când eram mai mică, erau chiar mai mult decât acum. Au ajuns la un punct în care îmi spun ce cred ei că este mai bine, dar își dau seama în cele din urmă că, cu cât insistă mai mult, cu atât mai mult mă voi împotrivi.

Am văzut oameni grozavi cu care jucam la juniori care aveau părinți mult mai îngăduitori, care spuneau: ‘Nu-i nimic dacă pierzi’, iar acei jucători nu mai joacă tenis, așa că nu dau vina pe părinții mei pentru asta”, a spus sportiva, potrivit The Times.

Părinții i-au interzis Emmei Răducanu să aibă iubit și să se vadă cu prietenele

Titlul de la US Open a fost singura performanță notabilă din cariera Emmei Răducanu. În anul următor a ajuns în sferturi la Stuttgart și Washington și în semifinale la Seul. Ulterior, s-a confruntat cu mai multe accidentări, motiv pentru care acum este pe locul 209 mondial.

„Părinții mei se opuneau ferm ideii de a avea iubiți, credeau că este împotriva pregătirii mele. Nu aveam voie nici măcar să ies cu prietenele mele. Eram plină de resentimente.

Dar asta m-a făcut să fiu foarte încrezătoare și să mă simt foarte bine în propria mea companie, ceea ce este, de asemenea, un mare punct forte”, a mai povestit sportiva, conform Punto de Break.

Răducanu spune că a meritat să facă toate eforturile de-a lungul carierei

În același timp, însă, Răducanu recunoaște că a fost foarte norocoasă să fie crescută în acest mod. S-a confruntat cu o mulțime de provocări, dar mama ei i-a insuflat de mică rezistența, pe care o consideră principala ei calitate.

Sportiva nu uită momentele din trecut, când s-a simțit foarte deprimată sau tristă, iar faptul că a știut să le depășească i-a dat încredere pe parcursul carierei.

De asemenea, Emma consideră că este o nebunie tot ceea ce fac jucătorii de tenis, toate eforturile pe care le depun, pentru a se bucura timp de 30 de secunde la finalul partidelor. „Este masochism într-un fel, dar merită din plin”, este concluzia jucătoarei britanice.

Publicat: 11 06. 2024, 16:52