Emma Răducanu s-a întors acasă, la Londra, după triumful istoric de la US Open, fiind primită ca o regină de tatăl ei român! Cei doi au oferit o imagine de milioane chiar în fața casei din burgul Bromley.
Emma Răducanu, noua stea a tenisului mondial în vârstă de 18 ani, a fost așteptată cu emoție acasă de tatăl român, Ian, și de mama chinezoaică, Renee! Părinții nu i-au putut fi alături Emmei la New York, din cauza restricțiilor anti-Covid, iar sportiva nu își mai văzuse familia de mai bine de trei săptămâni.
Bucuria revederii a fost cu atât mai mare cu cât Emma are o relație specială cu tatăl ei. Românul a făcut sacrificii imense pentru a o sprijini pe Emma în timpul pandemiei de coronavirus, când toate terenurile de antrenament erau închise. Emma și Ian au bătut mingea zi de zi, pe străda pe care locuiesc.
Emma Răducanu și tatăl ei român au oferit imagini de milioane la sosirea sportivei acasă! Ian i-a luat mâna fiicei sale și i-a ridicat-o ca unei învingătoare într-un meci de box! Ce-i drept, Răducanu și-a făcut KO toate adversarele de la US Open, britanica de origine română necedând niciun set pe toată durata Grand Slam-ului american. Emma a devenit prima jucătoare din istorie care triumfă într-un turneu de Grand Slam venind din calificări.
Vecinii Emmei Răducanu din burgul londonez Bromley au dezvăluit că sportiva are o relație specială cu tatăl ei! Ian Răducanu, originar din București, i-a fost sparring partner fiicei sale într-o perioadă extrem de dificilă: „Știți ce făceau zilnic? Emma și tatăl ei băteau mingi unul către celălalt. Am avut noroc că ea e atât de bună la tenis încât a evitat lovirea mașinilor de pe stradă! Terenurile de tenis erau închise din cauza restricțiilor anit-Covid, așa că a trebuit să improvizeze”, a povestit o vecină a familiei Răducanu pentru Daily Mail.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER