Emma Răducanu (Marea Britanie, 20 de ani) dă dovadă de un optimism ieșit din comun, după ce sportiva de origine română a suferit nu mai puțin de trei intervenții chirurgicale.
Emma Răducanu a fost operată la ambele mâini, dar și la una dintre glezne! Emma a găsit, totuși, puterea de zâmbi, iar campioana de la US Open 2021 a făcut un live pe Instagram, prezentând meniul primit în spital.
Emma Răducanu le-a transmis fanilor energia pozitivă, în pofida faptului că britanica de origine română trece prin momente foarte dificile. Emma a făcut un live pe Instagram după cele trei operații, fiind zâmbitoare și plină de viață.
„Înainte de operație îmi era foame și n-am putut mânca, iar după operație pot mânca, dar nu îmi mai e foame”, a spus Emma, făcând haz de necaz.
Video of Emma on Instagram Live Many thanks to https://t.co/RhTMhvtwIZ for capturing it #Raducanu | #EmmaRaducanu pic.twitter.com/MSxNhXcA1o — Emma Raducanu Fans (@RaducanuNews) May 5, 2023
Video of Emma on Instagram Live
Many thanks to https://t.co/RhTMhvtwIZ for capturing it #Raducanu | #EmmaRaducanu pic.twitter.com/MSxNhXcA1o
— Emma Raducanu Fans (@RaducanuNews) May 5, 2023
Jucătoarea de tenis născută din tată român și mamă asiatică le-a arătat fanilor și meniul ei: chipsuri din cartofi în formă de ursuleți, biscuiți și măr.
Emma Răducanu nu va mai putea juca timp de câteve luni şi ratează astfel cele mai importante turnee de Grand Slam ale verii – Roland Garros (28 mai – 11 iunie) şi Wimbledon (3 – 16 iulie).
„Nu este o exagerare să spun că ultimele zece luni au fost dificile, deoarece am avut de-a face cu o leziune osoasă recurentă la ambele mâini”, a spus Emma, explicând că în această pauză de recuperare va fi operată şi la gleznă.
De când a triumfat la US Open, acum doi ani, Emma Răducanu nu a mai câștigat niciun turneu și a ajuns pe locul 85 în lume. Cu toate acestea, ea înregistrează venituri importante din publicitate, fiind una dintre sportivele cu câștiguri anuale de peste 10 milioane de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER