Emma Răducanu, reacție spectaculoasă după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea la Wimbledon: „Știți ce mi-au zis părinții când am plecat de acasă?”
Emma Răducanu (Marea Britanie, 18 ani) a vorbit despre visul pe care îl trăiește la Wimbledon, după victoria entuziasmantă reușită în fața Soranei Cîrstea (31 de ani), scor 6-3, 7-5 în turul al treilea.
Emma Răducanu, britanica de origine română care uimește lumea tenisului la numai 18 ani, a avut o reacție de milioane după o nouă surpriză reușită la Wimbledon, sâmbătă, în fața Soranei Cîrstea! Emma a devenit cea mai tânără jucătoare a Marii Britanii care accede în optimile de finală la All England Club.
Emma are tată român și mamă asiatică, dar reprezintă Marea Britanie! Totuși, ea mai vine în România ori de câte ori are ocazia, pentru a-și vizita bunica din București. Răducanu nu a impresionat doar cu loviturile sale entuziasmante la Wimbledon, ci și prin declarațiile pe care le-a acordat la finalul jocului cu Cîrstea.
Emma Răducanu, reacție spectaculoasă după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea în turul 3 la Wimbledon: „Părinții mi-au zis: Nu îți iei prea multe echipamente cu tine?”
Emma Răducanu a avut o reacție spectaculoasă după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea, în prima lor confruntare directă, scor 6-3, 7-5! Emma parcă a presimțit că va scrie istorie la Wimbledon, luându-și cu ea mai multe rânduri de echipamente, spre surprinderea părinților săi: „Să fiu sinceră, sunt fără grai acum, nici nu am știut ce reacție să am când am conștientizat că am câștigat. Sunt atât de recunoscătoare pentru toată susținerea primită azi!
E amuzant, pentru că atunci când am plecat de acasă pentru a intra în bula de la Wimbledon părinții mi-au zis: ‘Nu îți iei prea multe echipamente cu tine?’. Cred că în această seară va trebui să spăl câteva ținute, pentru că nu mai am curate. Sper că există acest serviciu la hotel și să nu trebuiască să le spăl eu”, a spus, râzând, Emma Răducanu, potrivit Daily Mail.