Emma Răducanu va deveni un brand la nivel mondial! După succesul de la US Open, tânăra sportivă este considerată noua stea a sportului britanic. Extrem de rapid, marile companii de publicitate au înroșit telefoanele cu oferte extrem de generoase.
În urmă cu trei săptămâni, Emma Răducanu nici nu se gândea că va ajunge să se încoroneze campioană la US Open, venită din calificări și fără să cedeze vreun set.
În întreaga sa carieră, până la US Open, Emma Răducanu adunase din premii 300.000 de dolari. După turneul de la US Open, contul s-a rotunjit cu alte 2,5 milioane de dolari. Iar banii vor continua să vină și o vor face într-un ritm alert, asigură britanicii.
Specialiștii sunt siguri că a urma un val de interes enorm către Emma Răducanu, iar aceasta va obține sume fabuloase din contractele de publicitate. Ceea ce va construi din numele său un brand la nivel mondial.
Jonathan Shalit, cel care se ocupă de imaginea lui Nicola Adams sau Myleen Klass, este de părere că sportiv cu origine române ar putea să le depășească pe Naomi Osaka și Serena Williams în topul încasărilor din publicitate. Acesta preconizează că Emma va fi prima sportivă din Marea Britanie care ca obține peste 150 de milioane de lire sterline, anunță The Sun.
„Nu am primit atât de multe telefoane de la companii mari, care sunt interesate ca Emma Răducanu să apară în spoturi publicitare, de la primul titlu mondial al lui Lewis Hamilton.
Dacă va câștiga US Open, va deveni cea mai importantă figură din sportul englez pentru brandurile mari, toți vor dori să se folosească de imaginea ei”, declarat și Tim Crow, un important consultant în marketing, înainte de finala contra canadiencei Leylah Fernandez.
Un al specialist importat în marketing din UK, Mark Borowski, este sigur că sportiva se va bucura de sume colosale în conturi, dacă va păstra constanță în joc, pe viitor.
„Dacă va câștiga turnee de Grand Slam, aș pune-o lângă Serena Williams și Steffi Graf ca potențial comercial. Aș îndrăzni să o numeesc „billion-dollar girl” (n.r.fata de un miliard de dolari). Dar pentru asta e nevoie de multă constanță, nu poți să dai o singură lovitură, la un turneu, apoi să dispari”, a declarat și Borowski.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER