Emma Răducanu (Marea Britanie, 77 WTA) a câștigat primul meci pe care l-a disputat în Asia în circuitul WTA, scor 6-2, 6-4 cu Moyuka Uchijima (Japonia, 126 WTA), la turneul de la Seul (Coreea de Sud).
Emmei Răducanu îi priește aerul din Asia, sportiva născută din tată român și mamă chinezoaică adjudecându-și victoria, miercuri, la debutul în turneul WTA 250 de la Seul.
Campioana de la US Open 2021 se află în căutarea formei pe care a avut-o anul trecut, iar semnele sunt bune după primul meci disputat pe continentul asiatic.
Emma Răducanu, a șasea favorită a competiției, a dispus în minimum de seturi de Moyuka Uchijima, scor 6-2, 6-4 după o oră și 19 minute de joc! În optimile de finală ale turneului din Coreea de Sud, Răducanu se va duela cu Yanina Wickmayer (Belgia, 460 WTA), într-o partidă programată joi dimineață.
Gets over the line in straight sets 🏃♀️@EmmaRaducanu moving on in Seoul!#HanaBankKoreaOpen pic.twitter.com/IuAsHQUTW9 — wta (@WTA) September 21, 2022
Gets over the line in straight sets 🏃♀️@EmmaRaducanu moving on in Seoul!#HanaBankKoreaOpen pic.twitter.com/IuAsHQUTW9
— wta (@WTA) September 21, 2022
Emma a mărturisit că se simte ca acasă la Seul: „Sincer, îmi place atât de mult aici, în Coreea. Mă simt ca acasă! Totul este mult mai bine. Este atât de curat, mâncarea este incredibilă. Vreau doar să petrec cât mai mult timp în Coreea”, a declarat Emma Răducanu, citată de Express.co.uk.
Mama sportivei, Renee, este chinezoaică din Shenyang, în nord-estul provinciei Liaoning, iar tătăl său, Ioan, este cetățean român. Cu toate acestea Emma Răducanu s-a născut în Canada, la Toronto. Pe când avea doar doi ani, familia sa a fost nevoită să se mute în Marea Britanie.
Emma a jucat anul trecut și în România, țara în care locuiește bunica din partea tatălui, dar britanica nu a avut noroc la turneul Transylvania Open de la Cluj-Napoca! Răducanu a suferit o înfrângere usturătoare în sferturile de finală, 2-6, 1-6 cu ucraineanca Marta Kostyuk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER