EMOȚIONANT! Roddick, ultimul AS!** Americanul a spus ADIO tenisului, la US Open, locul unde se retrag LEGENDELE
New-York-ul crede în lacrimi. Emoțiile au pus stăpânire pe arena centrală de la US Open, decorul perfect pentru retragerea celui mai mare tenisman al Statelor Unite, după legendarii Agassi și Sampras. Andy Roddick nu a ajuns la performanțele celor doi monștri sacri ai tenisului mondial, însă a adus sportului alb, pe lângă serviciul fantastic, un farmec greu de definit.
Acum, la 12 ani distanță de la primul său turneu ca senior la open-ul de la Flushing Meadows, Ace Rod a decis că este timpul să spună „pas”, chiar
Arthur Ashe a tremurat azi-noapte la fiecare minge jucată, în speranța că vor mai avea ocazia să îl vadă cel puțin o dată pe Andy jucând. Și Roddick le-a dat speranțe tuturor spectatorilor, dar doar preț de două seturi – Roddick și Del Potro și-au împărțit manșele, după două tie-breakuri. Următoarele două seturi nu au avut istoric, argentinianul, câștigător la New York în 2009, respectându-și statutul de favorit. Totuși, la 5-3 în setul al patrulea, Roddick a mai avut puterea să mai ridice, încă o dată, întreaga arenă în picioare. În ciuda presiunii și emoției fantastice, care devenise aproape palpabilă – Roddick și-a stăpânit cu greu lacrimile în game-urile de final, conștient că sunt ultimele sale momente în circuit; nu la fel de puternice au fost Brooklyn Decker, soția sa și Blanche, mama fostului număr unu ATP – tenismanul american a scos din joben o lovitură fantastică, ultima și a amânat destinul, anulând în stil de mare campion prima minge de meci a lui „Delpo”.
Rezultat final 6-7(1), 7-6(4), 6-2, 6-4 în favoarea lui Del Potro, care va da piept în sferturi cu favoritul numărul doi, Novak Djokovic, într-o reeditare a finalei mici de la Olimpiadă.
„Pentru prima oară în carieră nu știu ce să spun. Off, Dumnezeule, de unde să încep? De când eram puști am venit la acest turneu și mă simțeam atât de norocos să stau în tribune, acolo unde stați voi astăzi și să îi văd la lucru pe campioni. Iubesc fiecare minut, fiecare secundă petrecută aici. A fost un drum lung, cu multe suișuri și coborâșuri, dar și cu multe momente magice. Am apreciat întotdeauna că mi-ați fost alături și m-ați încurajat, chiar dacă de multe ori știu că v-am dezamăgit. Dar dragostea pe care mi-ați oferit-o nu poate fi comparată cu nimic„, a spus, cu lacrimi în ochi, Roddick, în fața unui Arthur Ashe plin.
6 turnee majore și-a trecut în palmares Roddick – 5 de Masters: Cincinnati(2), Miami(2) și Montreal și unul de Grand Slam – US Open 2003 (după o finală fără istoric, în fața lui Juan Carlos Ferrero)
Recorduri deținute de Roddick
Cele mai multe game-uri câștigate într-o finală de Grand Slam: 39 (se întâmpla la Wimbledon 2009, unde americanul se vedea nevoit să se recunoască învins încă o dată în fața lui Federer, după o finală care a concurat ca dramatism cu cea dintre FedEx și Nadal, disputată cu un an înainte. S-a terminat 7-5, 6-7(8), 6-7(5), 6-3, 14-16 în, probabil, ultimul meci mare făcut de Roddick)
Cele mai multe tie-break-uri consecutive câștigate: 18 (în 2007)
Cele mai multe servicii de peste 240km/h
Cel mai rapid serviciu din istoria US Open: 245 km/h
Andy Roddick a spus, așadar, adio tenisului, la capătul unei cariere impresionante, fiind unul dintre cei mai constanți jucători ai ultimului deceniu. O carieră care ar fi putut fi mult mai bogată în trofee dacă Andy nu ar fi avut ghinionul să fie coleg de generație cu un Federer imbatabil. Elvețianul a fost o adevărată „bestia nera” pentru american, interzicându-i, în repetate rânduri visul unui alt trofeu de Grand Slam. S-a întâmplat de două ori la Australian Open (semifinale în 2007 și 2009), de trei ori în ultimul act la Wimbledon (2004, 2005, 2009) și o dată în finala de la US Open ( 2006).
Câteva dintre cele mai tari momente din cariera „omului as”