Enache pe tabloul principal,** Dumitrescu eliminată
Arenele BNR au găzduit astăzi ultimele patru meciuri de calificări, în urma cărora s-a finalizat tabloul de simplu al competiției. Diana ENACHE a reușit să o învingă pe bulgăroaica, Dia EVTIMOVA, alăturându-se astfel celorlalte șase românce aflate deja pe tabloul principal: Raluca OLARU, Simona HAELP, Elena BOGDAN, Mihaela BUZĂ‚RNESCU, Camelia BEGU și Alexandra DAMASCHIN.
Â
Â
Raluca OLARU, ocupanta poziției 104 WTA, este favorita numărul 5 a turneului. Jelena Dokic, capul de afiș, este urmată de nemțoaica Julia GOERGES (98 WTA) și de franțuzoaicele Stephanie FORETZ (101 WTA) și Stephanie DUBOIS ( 102 WTA).
Â
Â
Mâine se va da startul meciurilor de pe tabloul principal, favorita numărul unu, australianca de origine sârba, Jelena DOKIC, urmând să deschidă ziua pe terenul central, adversara fiindu-i italianca Valentina SULPIZIO.
Â
Â
În ultima parte a zilei următoare, perechile BOGDAN/ENACHE, BUZĂ‚RNESCU/OLARU și BEGU/ HALEP vor evolua în cadrul competiției de dublu.
Â
Â
Organizatorii și title sponsorul, Distrigaz Sud – filială a Grupului GDF SUEZ, au programat câte o tombolă zilnică dedicată spectatorilor, astăzi fiind desemnați primii câștigători.