Episod cutremurător petrecut la un meci de tenis. Tatăl unei jucătoare din WTA a decedat în timp ce își urmărea fiica din tribune

Un moment înmărmuritor s-a petrecut sâmbătă seară, la finala turneului ITF din Santiago (Chile). Jucătoarea chiliană Daniela Seguel, locul 233 mondial, și-a pierdut tatăl care o susținea din tribune în timpul meciului cu Paula Goncalves (Brazilia, 183 WTA).

Tragicul episod s-a petrecut în setul al doilea, când scorul era 6-4 și 2-1 pentru Seguel. Tatăl acesteia, Jorge, s-a prăbușit în tribune, iar partida a fost suspendată imediat. Jorge Seguel a fost scos din arenă, dar atunci când a ajuns la spital, medicii au constatat decesul. Organizatorii nu au putut să-i ofere Danielei informații despre ceea ce se întâmplă cu tatăl ei, astfel că jucătoarea a mai stat doar câteva game-uri pe teren. Seguel s-a retras în lacrimi la scorul de 6-4, 4-4, find consolată și îmbrățișată de adversara sa.

Sportiva care își plânge acum tatăl este văzută drept o speranță a tenisului din Chile, având 12 titluri ITF în palmares. În vârstă de 24 de ani, Daniela Seguel a jucat și la București în acest an, perzând însă în primul tur al calificărilor de la Arenele BNR.

 

Publicat: 27 11. 2016, 21:14
Actualizat: 27 11. 2016, 22:22