Sorana Cîrstea face un turneu excelent la US Open, unde a atins pentru prima dată sferturile de finală. Românca, locul 30 mondial, a învins-o pe campioana olimpică Belinda Bencic cu 6-3, 6-3, despre care a avut cuvinte mari la conferința de presă, de după meci.
„Belinda este o dulceață, mă înțeleg foarte bine cu ea. Are dulapul chiar lângă mine în vestiar, ne-am felicitat și am vorbit mult de-a lungul acestei săptămâni. E o persoană grozavă și e de un fair-play desăvârșit”, a spus românca despre adversara sa.
Sorana Cîrstea va încasa un premiu de 455.000 de dolari și 430 puncte în ierarhia WTA. În acest moment, ea se regăsește pe locul 26 în clasamentul live al WTA, urcând de pe locul 30. Dacă o va învinge și pe Muchova, atunci românca va ajunge pe locul 22 mondial. Cea mai înaltă poziție ocupată de Sorana Cîrstea în ierarhia WTA a fost locul 21, ocupat pe 12 august 2013
Sorana Cîrstea va juca în sferturi cu Karolina Muchova, o sportivă pe care o cunoaște foarte bine. Va fi a cincea confruntare directă dintre cele două jucătoare de tenis. Sportiva din Cehia conduce la 3-1 cu meciuri directe, ultima dispută având loc chiar pe 9 august 2023 în al doilea tur al turneului WTA 1000 de la Montreal, scor 7-5, 6-4 pentru Karolina.
Sorana Cîrstea are ocazia să își ia revanșa în fața sportivei pe care a întâlnit-o și la US Open, în urmă cu trei ani, fiind și atunci învinsă.
2023 Montreal: Muchova – Cîrstea 7-5, 6-4
2023 Miami: Cîrstea – Muchova 7-5, 6-1
2023 Dubai: Muchova – Cîrstea 6-4, 7-6
2020 US Open: Muchova – 6-3, 2-6, 7-6
Pentru Sorana Cîrstea este prima prezenţă în sferturi la US Open şi a doua prezenţă în această fază la un Grand Slam, după Roland Garros 2009. În 2009, ea a fost învinsă în sferturi, la Roland Garros, de Samantha Stosur, scor 6-1, 6-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER