Este Simona Halep vânată de ITIA, după interviul în care a cerut să fie judecată mai rapid? Cristian Tudor Popescu nu crede în teoria conspirației, dar consideră strategia avocaților un eșec: „Dacă era, dădeau deja firma producătoare în judecată” | EXCLUSIV

Simona Halep e acuzată că a încălcat a doua oară regulamentul antidoping, din cauza neregulilor descoperite în paşaportul biologic. Reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu a comentat despre situația actuală a cazului fostului lider WTA.

Este Simona Halep vânată de ITIA, după interviul în care a cerut să fie judecată mai rapid? Cristian Tudor Popescu nu crede în teoria conspirației, dar consideră strategia avocaților un eșec

Românca e suspendată din circuit, după ce la US Open 2022 a fost depistată pozitiv cu Roxadustat.

ITIA a adus noi acuzații grave în scandalul de dopaj al Simonei Halep.

„Nu cred într-o teorie a conspirației. Nu are ITIA ceva personal cu Simona Halep. Până la urmă, în acel interviu, Simona nu a atacat pe nimeni, a cerut doar să fie judecată mai repede, pe bună dreptate. Pe de altă parte, nu mi-a plăcut deloc că și-a asumat teoria avocaților cu Roxadustatul, să o scoată ea în spațiul public. Pentru mine e inexplicabilă. Nu pot să înțeleg cum un supliment alimentar poate să conțină un medicament de spital rar. Nu mi s-a părut o teorie cu care avocații să meargă la instanța de la Londra și să obțină cu ea ceva.

Era o serie de chestiuni ilogice acolo, puteau fi contaminate alte persoane, copii, bătrâni. Ar fi trebuit ca avocații Simonei să o dea deja în judecată pe firma respectivă, care a produs suplimentul, și să ceară daune până la cer. Teoria nu mi se părea sustenabilă. Cei de la ITIA nu aveau de ce să se teamă.
Cred, însă, că s-au făcut tot felul de verificări, întrucât a cerut chiar Simona să fie verificată. Verificări care probabil nu ar fi fost făcute în mod normal. Firește, o să vedem. Vor fi prezentate aceste probe și o să vedem cum se justifică ele. Rămâne de văzut, dar în continuare nu mă simt bine, nu am o presimțire deloc bună”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru ProSport.

Simona Halep a declarat într-un interviu pentru Tennis Majors că nu vrea un tratament, ci dorește să fie judecat cazul său pentru a-și putea continua cariera.

Ce este pașaportul biologic

Pașaportul biologic al unui atlet a fost lansat de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) din 2009 și reprezintă o metodă de monitorizare a profilului biologic. Scopul este de a descoperi orice abatere sau modificare suspectă ce ar putea indica utilizarea unor substanțele interzise sau a unor metode de îmbunătățire a performanțelor.

 

Publicat: 19 05. 2023, 23:24