Eugenie Bouchard s-a retras de la turneul de la Wuhan

Jucătoarea canadiană de tenis Eugenie Bouchard, locul 36 WTA, s-a retras de la turneul de la Wuhan (China), dotat cu premii în valoare totală de 2.513.000 de dolari, a anunțat, luni, L’Equipe.

Bouchard nu este refăcută complet după comoția cerebrală suferită la US Open.

Jucătoarea canadiană, care ar fi trebuit să o întâlnească în primul tur la Wuhan pe Belinda Bencici (Elveția), cap de serie numărul 11 și poziția 14 în ierarhia mondială, a fost înlocuită de Ajla Tomljanovici (Croația), locul 54 WTA.

Sportiva canadiană Eugenie Bouchard s-a retras de la US Open, după ce a alunecat în vestiar, și-a pierdut echilibrul și a căzut, lovindu-se la cap.

Mediafax

Publicat: 28 09. 2015, 12:44
Actualizat: 28 09. 2015, 12:45