Evoluțiile lui Halep din 2016, analizate de WTA: „Start fals în acest an!” Ce se așteaptă de la Simona la Indian Wells

Au mai rămas doar două zile până la startul Indian Wells, cel mai important turneu câștigat de Simona Halep, iar site-ul WTA a prefațat competiția analizând prestațiile celor mai importante sportive.

Halep a avut un start de 2016 extrem de slab, evoluțiile sale reflectându-se și în poziția din clasament. Simona ocupă locul 5 în clasamentul WTA, iar specialiștii în tenis notează că românca își poate opri căderea doar dacă va reuși să se impună din nou la Indian Wells.

„Începutul lui 2016 a reprezentat un start fals pentru mai multe jucătoare de top. De exemplu, Simona Halep și Petra Kvitova au înregistrat doar două victorii în circuitul WTA până acum. America de Nord a fost un teren surprinzător de fertil pentur Halep în 2015. Românca, aflată acum pe locul 5 mondial, ar putea primi o nouă lovitură în clasamentul WTA dacă nu își va reveni la forma arătată în trecut. Are de apărat 1.390 de puncte în următoarea lună ținând cont că este fosta campioană de la Indian Wells și a ajuns în semifinale la Miami”, notează cei de la site-ul WTA.

Turneul de la Indian Wells se va desfășura în perioada 7-20 martie, iar Halep este campioana en-titre. Simona s-a impus în finala de anul trecut într-o confruntare cu Jelena Jankovic.

Publicat: 05 03. 2016, 09:45
Actualizat: 05 03. 2016, 09:46