EXCLUSIV | „A fost inspirat. Este un tip spontan și acesta este încă un atu pentru Marius Copil, care îl va ajuta să fie bine primit în această elită a tenisului mondial”
Marius Copil i-a câștigat, duminică, pe spectatorii prezenți în incinta arenei St. Jakobshalle nu doar cu un joc care a contribuit din plin la spectacolul pus în scenă de fiul favorit al orașului, Roger Federer (37 ani), ci și prin prestația de la ceremonia de premiere.
„A fost fantastic! Mi-a plăcut că le-a intrat la suflet spectatorilor. A fost relaxat, cu emoțiile acelea pozitive, a fost haios și a lăsat un gust bun în sufletul spectatorilor. Oamenii au fost încântați și înainte de meci, să îl vadă iarăși. În timpul jocului au fost încântați de loviturile lui, de nivelul lui. A fost superb. Sunt foarte mândru de ce a făcut„, a răspuns cu entuziasm evident în glas Ioan Popoviciu, psihologul sportiv cu care arădeanul lucrează de doi ani, la întrebarea lansată de ProSport, dacă i-a plăcut discursul de finalist al elevului lui Andrei Pavel.
Absolvent al Liceului German din Arad, dar mai ales școlit în ale tenisului în Germania, de la zece ani, unde înghițea cu nesaț din învățămintele sportului alb, trăind două luni ca în exil pentru săptămâna în care îi era permis să revină acasă, pentru o gură de aer care îi revigora spiritul, Marius „The Super-Kid” vorbește patru limbi străine pe lângă româna, iar cu germana sa șlefuită, călită și testată, s-a încumetat să se afișeze chiar în inima Federer-land.
„A fost inspirat. Este un tip spontan, un tip care se face plăcut spectatorilor, a fost simpatic și acesta este încă un atu pentru el, care îl va ajută să fie bine primit în această elită a tenisului mondial„, a mărturisit clujeanul Ciprian Porumb, căpitanul-nejucător care i-a acordat lui Marius în premieră locul de titular pe foaia de joc pentru meciurile de simplu în echipa de Cupa Davis a României.
În timpul tradiționalului discurs de la încheierea finalei, un moment ce riscă să alunece rapid în plictisitor și să capete iz de corvoadă, ușoara stângăcie a lui Marius Copil a venit mai degrabă din faptul că, la cei 1,91 m ai săi, vorbind după oficialii turneului, fiul fostului rugbyst și luptător Jan Copil a părut un uriaș având în fața sa, dar pe la nivelul pieptului, un microfon incapabil să îi capteze cuvintele la volum maxim. Să se aplece? Să apuce microfonul pentru a-l ajusta? Pentru un jucător aflat la doar a doua finală ATP, acest tip de detalii nu intră în zona de „awareness” precum se întâmplă cu un sportiv aflat la finala cu numărul 151. Marius Comănescu, antrenor reputat în tenisul românesc, aflat la microfonul de comentator DigiSport pentru finala de duminică pe care România a trăit-o cu mari emoții, a remarcat acest aspect, care însă este departe de a fi adus vreo bulină neagră pentru român: „da, s-a văzut la ceremonia de premiere cât de mare este diferența, ce înseamnă să ai rutina unor astfel de momente ale marilor turnee. Marius a vorbit mai sus de microfon, Federer s-a dus și și-a aranjat microfonul. Asta pentru că la 99 de turnee câștigate, a vorbit de atâtea ori, încât știe pe dinafară ce are de făcut„.
Cu un amestec de emoții, gânduri, imagini, fulgerări, focusul lui Copil era, într-adevăr, într-un alt punct. Marius s-a scuzat ca un copil, cu inocență, farmec și o doză de umor. Natural, fin. A smuls aplauze, zâmbete și nu va fi uitat de cei prezenți în arenă, care au înflorit auzind un sportiv dintr-o țară non-germanică vorbindu-le fluent în limba dominantă a Baselului, aflat în partea germană a Elveției. Totul după ce, Germania îi furase parcă ceva lui Marius din splendoarea copilăriei – lucru despre care arădeanul vorbea deschis într-un amplu interviu ProSport, în mai 2017, după ce rupsese bariera Top 100.
„La zece ani, ai mei m-au dus în Germania, la antrenamente. Am trăit doar cu maică-mea, acolo, o perioadă foarte lungă: mergeam câte două luni acolo, veneam o săptămână acasă. Până la zece ani avusesem o copilărie superbă. Eram mulți copii pe stradă, jucam fotbal, de-a v-ați ascunselea. Eram cu fratele meu mai mare, ne strângeam atâția copii… Având o astfel de copilărie frumoasă, caldă, dintr-o dată parcă totul îmi fusese luat. Am fost dus în Germania, unde, nemții fiind mai reci, nu m-am împrietenit cu nimeni. Eram doar cu maică-mea, fără alți copii, mergeam la antrenamente și în casă doar… Și tot așa am trăit până la 16-17 ani. Îți dai seama, nu am fost prea fericit. Am venit apoi să fac liceul în țară. Am început din nou să am amici, prieteni în Arad, unde am învățat. Și m-a luat așa un dor de a sta mai mult cu ei… Să am și eu o copilărie. Am stat câteva săptămâni pe-acasă – o lună – și am realizat totuși că prefer tenisul decât să stau acasă sau să fac niște prostii și după aia, pe la 20 de ani, să regret că nu am făcut un sport de performanță”
Marius Copil, într-un interviu pentru ProSport, în urmă cu un an și cinci luni