EXCLUSIV | Buzărnescu oferă detalii despre tatonările cu un gigant care o sponsorizează și pe Halep: „Am putea discuta despre un contract”. Obiectivul pe termen scurt și un răspuns plin de sinceritate

EXCLUSIV | Buzărnescu oferă detalii despre tatonările cu un gigant care o sponsorizează și pe Halep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu, locul 32 mondial, începe să culeagă roadele după ce a devenit a doua cel mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia WTA. „Miki” nici nu spera să ajungă aici vreodată, iar cariera ei a luat o turnură neașteptată după ce a fost la un pas să renunțe la tenis. Acum trăiește prezentul, dar în același timp se gândește la viitor, acceptând să vorbească pentru ProSport despre planurile ei.

Mihaela Buzărnescu, a doua româncă din clasamentul WTA, nu are niciun sponsor, dar situația s-ar putea schimba

Mihaela Buzărnescu, sportivă care a disputat două finale WTA în 2018, se autosusține din punct de vedere financiar în continuare, dar e posibil ca situația sponsorilor să se schimbe! După ce a urcat 500 de locuri într-un an și patru luni, Mihaela ar putea semna cu Wilson, cea mai cunoscută companie producătoare de rachete de tenis. Firma care o sponsorizează și pe Simona Halep i-ar putea oferi un contract și Mihaelei Buzărnescu. Condiția pentru ca negocierile să fie demarate, aceea ca Buzărnescu să se acomodeze cu unul dintre noile modele de rachete, ar putea fi îndeplinită în curând.

În tatonări cu cea mai cunoscută firmă de rachete de tenis

„Acum joc cu aceeași rachetă veche. Am testat o rachetă doar două zile, pentru că n-am avut timp, jucând în continuu turnee. Era o rachetă ‘Burn’, nu mi-a plăcut, dar acum am comandat una cu mânerul mai lung și o voi testa, să văd dacă îmi place. Dacă va fi la fel de bună ca cea cu care joc acum, am putea discuta despre un contract. Dar nu este nimic sigur. Legat de alți sponsori, nu am niciun sponsor. Hainele le primesc fără contract, de câteva ori pe an (nr. – de la firma Sofibella). Sponsori care să-mi promoveze imaginea sau pentru deplasări nu am, deci sunt în continuare pe cont propriu”, au fost detaliile oferite de Mihaela, pentru care pasul în față e unul important: „Am doar trei rachete, atât, a patra e puțin crăpată, o țin pentru antrenamente. Anul trecut le-am cumpărat de pe Ebay și am găsit și pe Amazon unele folosite, dar le-am spart”, spunea Buzărnescu, la Digi Sport.


Mihaela joacă în prezent cu o rachetă Wilson, dar trebuie să o schimbe cu un model nou pentru ca firma americană să îi ofere un contract.

„Nici măcar înaintea turneului de la Praga nu mă gândeam că voi ajunge a doua româncă din clasament”

Buzărnescu este o stea a tenisului românesc care a început să strălucească mai târziu, la vârsta de 30 de ani. După ce a trăit multe momente incerte din cauza accidentărilor, „Miki” nu își imagina că va ajunge vreodată să fie tenismena numărul 2 din România. Întrebată de reporterul ProSport despre visul pe care îl trăiește, Mihaela a răspuns foarte sincer, mărturisind că nu credea că va reuși o asemenea ascensiune în clasamentul WTA nici măcar înaintea turneului de la Praga – a atins un nou maxim de carieră, 32 WTA, după finala cu Petra Kvitova (6-4, 2-6, 3-6).

„Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în această postură. Am visat de mică să ajung cât mai sus, dar nu am visat niciodată că voi fi aici. Mai ales că am trecut prin acea perioadă de accidentări. Nici măcar înaintea turneului de la Praga nu mă gândeam că voi ajunge a doua româncă în clasament. Sunt tare fericită și mă bucur mult că reprezint țara și că sunt a doua dintre multele jucătoare din România”, a declarat cu mândrie Mihaela Buzărnescu.

Buzărnescu, foarte aproape să ajungă cap de serie la Roland Garros: „Nu va fi deloc ușor”

Obiectivul pe termen scurt al Mihaelei este să devină în premieră favorită la un turneu de Mare Șlem, scenariu care s-ar putea întâmpla chiar în această lună, la Roland Garros. Românca trebuie să se mențină în Top 32 după turneul de la Roma (14-20 mai) pentru a fi inclusă pe lista capilor de serie de la Roland Garros: „Nu va fi deloc ușor, dar mi-ar plăcea foarte mult să fiu favorită la Roland Garros. Am declarat încă de la sfârșitul anului trecut că acesta ar fi obiectivul pe termen scurt, să ajung cap de serie la un Grand Slam și, de ce nu, la Roland Garros. Dar nu vrea să pun presiune pe mine înaintea ultimului turneu”, a concluzionat „Miki”.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la…
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Fericire imensă pentru Călin Georgescu.  Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×