EXCLUSIV | „Din păcate, acest aspect este împotriva ei”. Argumentul care va limita constanța Mihaelei Buzărnescu

Sever Dron, fostul antrenor al Virginiei Ruzici, a declarat, pentru ProSport Live, că Mihaela Buzărnescu va reveni mai puternică după accidentare. El este de părere că numărul 20 WTA va avea timp să facă o analiză asupra ascensiunii din acest sezon.

Mihaela Buzărnescu s-a accidentat în turul 2 al turneului de la Montreal, după ce a călcat greșit în încercarea de a returna o lovitură a Elinei Svitolina. În urma acestei întâmplări, românca a fost nevoită să se retragă din circuit pentru o perioadă. Într-o intervenție la ProSport Live, Sever Dron a declarat că Mihaela trebuie să ia partea bună a acestei perioade. Consideră că este momentul potrivit să se gândească la reușitele din ultima vreme și să-și facă strategia pentru revenire. În același timp, Sever Dron a evidențiat minusul Mihaelei, vârsta.

Ea are un potențial intact. Din păcate, vârsta este împotriva ei. Corpul nu mai poate ține atât de mult. În ultima perioadă a jucat foarte multe turnee importante, câte nu a jucat în toată tinerețea. Corpul i-a dat un semnal, că trebuie să se oprească. Totuși, este o perioadă de care poate să profite, să se odihnească, să vadă ce se întâmplă cu ea din punct de vedere moral, fizic și tehnic.

E important să revină puternic la Hobart (n.r. turneu ce va avea loc în ianuarie 2019 ), unde anul acesta a făcut finală. E capabilă să repete performața„, a declarat Sever Dron.
 

Publicat: 13 08. 2018, 18:40
Actualizat: 13 08. 2018, 18:41