EXCLUSIV | E greu cu Monica Niculescu pentru adversare? Pentru fotografi e la fel! „Este numărul unu la acrobații, pentru că sare uneori fantastic, dar nu știi niciodată când va sări! Nu știi când inventează ceva”. ProSport a stat de vorbă cu un fotoreporter celebru în WTA și ATP

Neal Trousdale le cunoaște pe jucătoarele de tenis… altfel. Le urmărește ore întregi la antrenamente și în meciuri, cu degetul pe butonul declanșator al unui aparat de fotografiat ultra-performant, care trage rafale mai rapid decât i s-ar aprinde țandăra lui Nick Kyrgios. Le vede cu un ochi antrenat deja pentru ceea ce înseamnă momentele de explozie, estetic și frumos. Le-a învățat secretele – nu pentru a le contracara jocul, ci pentru a le găsi pe teren unghiurile cele mai avantajoase și pentru a surprinde, într-o imagine, ce trăiesc ele pe teren în două sau poate chiar trei ore.

Neal Trousdale este un american care le fotografiază adesea pe românce în turneele WTA. ProSport a încercat să afle de la omul care face într-un meci al Simonei Halep, al Soranei Cîrstea sau al Irinei Begu până la 2000 de fotografii, cine este greu de fotografiat, cine iubește aparatul de fotografiat și pe cine iubește aparatul de fotografiat mai mult și mai mult.

„Simona este, indiscutabil, jucătoarea numărul unu în România, dar este și una dintre sportivele cel mai ușor de fotografiat! Pentru că se mișcă tot timpul, este tot timpul în mișcare, are momente în care agresivitatea se vede pe fața ei – dar nu într-un mod neplăcut. Simona aleargă mereu, în față și în spate, înainte-înapoi, așa că mereu obții altceva. Este cel mai frumos de fotografiat. Are o mie de chipuri, nu trei! Se întinde, se încordează, lovește aici și acolo, sare, țopăie, protestează. UItă-te puțin la Irina (n.r – dialogul are loc în timpul turneului WTA de la București, în tribuna terenului 4 de la AreneleBNR, pe care, la ora respectivă, se antrenează Irina Begu și Raluca Olaru, alături de Artemon Apostu Efremov și Victor Crivoi). Irina are alonjă, are calități fizice și dă bine, dar se întinde prea rar după mingi. Simona o face tot timpul. La Irina, pare mereu aceeași lovitură”, spune Neal Trousdale, oferind mai depate câteva explicații.

„Irina face parte mai degrabă din seria de jucătoare care stau într-un loc și arată mereu la fel. Mie îmi place să o fotografiez pe Patricia Țig, pentru că este o fată drăguță, poate fi foarte drăgălașă în fotografii. Ruse este un subiect bun, pentru că este foarte agresivă, Ana Bogdan are ochi superbi pentru fotografiat. Este frumos să o fotografiezi fie portret, fie când urmărește mingea cu privirea. Dă bine”, spune fotograful american, zâmbind.

Dacă Simona, cu viteza ei de deplasare remarcabilă, este o adevărată mină de aur pentru fotografi, aflăm mai departe că Monica Niculescu pune probleme și dacă te afli în spatele aparatului de fotografiat, nu doar dacă te afli la primire, la celălalt capăt al terenului.

„Cel mai dificil îmi este să o fotografiez pe Niculescu, pentru că felul ei de a lovi slice face să fie dificil să prinzi mingea pe corzile rachetei. În cazul majorității jucătoarelor, dacă mingea vine sus, sunt anumite lucruri pe care le poți face. Cu ea, care lovește acel slice, lucrurile normale nu funcționează! Apoi, ea are momente acrobatice senzaționale, este numărul unu la acrobații, pentru că sare uneori fantastic, dar nu știi niciodată când va sări! Nu știi când inventează ceva. Este ca acel foarte la modă serviciu din mână. Nu știi niciodată când vine și îl ratezi, pur și simplu!”, povestește cu mult umor, gesticulând larg, Neal Trousdale.

Neal Trousdale dezvăluie și câteva trucuri ale fotografilor aflați la marginile terenurilor de tenis.

„Ca fotograf, începi să vezi cum reacționează un jucător sau altul. Când faci fotografii cu aparatele digitale – nu cu cele noi, mirrorless (fără oglinzi) oglinda se ridică și îți obturează vederea. Tu, practic, nu vezi exact ceea ce fotografiezi, pentru că există o mică întârziere între momentul în care faci fotografia și momentul în care aceasta se înregistrează. Apeși butonul, apoi ea este înregistrată. Trebuie, într-un fel, să anticipezi ceea ce ele vor face și să încerci, știind într-o măsură felul în care reacționează, să știi că vor lovi un rever sau o dreaptă, un slice, cum arată acea lovitură. La dublu este și mai greu, pentru că nu știi niciodată pe care dintre jucători să îl urmărești. Te concentrezi pe cel rămas pe linia de fund a terenului, apoi, brusc, el avansează la fileu și nu poți să ajungi și tu la fel de repede. Depinde și unde stai și de unde fotografiezi”, spune Neal Trousdale, care, totuși, are un obiectiv destul de clar de bifat pe lista sa de dorințe: să o fotografieze pe Simona Halep cu un trofeu în mână. Americanul nu a fost prezent la niciuna dintre cele 19 finale câștigate de Simona Halep în carieră.

„Nu am prins niciodată o finală câștigată de Halep. De fiecare dată mi s-a întâmplat să trebuiască să plec către turneul următor. Am fotografiat-o cu trofeul de finalistă, dar niciodată cu cel mare„, spune americanul, pufnind în râs. „Când Sorana a jucat finala cu Serena la Toronto, a trebuit să plec deja spre Cincinnati, nu mă așteptam să ajungă atât de departe. Este un drum de 16 ore cu mașina. Plecasem deja și nu m-am mai întors”, adaugă Neal Trousdale.

Un moment care i-a rămas în suflet lui Neal Trousdale și care nu are legătură cu România, este prima finală de simplu fotografiată în Grand Slam-uri. Este vorba despre thriller de la Australian Open 2012, un meci de povestit nepoților câștigat de Novak Djokovic în fața lui Rafael Nadal, la limita epuizării fizice, de cinci ore și 53 de minute. „Nici nu ar fi trebuit să fiu la acel meci, să fotografiez. Însă Mattek-Sands și Tecău erau la dublu mixt, eu așteptam interviul. Și a venit la mine fotograful șef, mi-a spus – uite, am un loc la finala masculină, dacă vrei să tragi ceva. Am spus – ok!  Am primit un loc bun, am stat acolo și am rămas fără spațiu pe carduri! A trebuit să șterg fotografii pentru a face loc. Așteptam și ziceam – ok, acum e pe partea mea, învingătorul va fi aici. Acela ar fi momentul de vârf pentru mine, a fost un meci incredibil și, totodată, prima mea finală de Mare Șlem pe care am fotografiat-o!„.