EXCLUSIV | „El i-a învățat pe nemți cum se face. S-a născut în România, când a ajuns acolo…”
Pe Adrian Marcu îl leagă o prietenie frumoasă de Daniel Dobre, antrenorul alături de care Simona Halep a câștigat titlul la Wimbledon. Cei doi au pus cărămizi importante în carierele lor de antrenori în Germania, alături de Günther Bosch, un om de o importanță uriașă pentru tenisul nemțesc, descoperitorul lui Boris Becker și unul dintre cei care au pus bazele sistemului german.
„Și pe el, și pe mine, și pe mulți, Günther Bosch ne-a influențat foarte mult. În primul rând trebuie să ai pasiune ca să fii antrenor, la fel cum trebuie și pentru a fi jucător. Apoi, trebuie foarte multă muncă. Trebuie să muncești în viitor, să reușești să scoți ce e mai bun din fiecare jucător, să îl faci pe fiecare să fie cel mai bun jucător care poate fi. Am muncit împreună, apoi fiecare separat, foarte mult”, a povestit Adrian Marcu la ProSport LIVE.
„Jucătorii cu care am lucrat și el (n.r. – Daniel Dobre), și eu, am făcut treabă bună. Domnul Bosch nu a crescut în Germania, ci în România. A ajuns în Germania și cred că mai mult i-a învățat el pe ei cum se face. Sportivii de excepție – trebuie să îi ai. Cred că se fac ei. Cei de alături încearcă să ajute la construcție. Jucătorul trebuie să fie genial și să reușească să implementeze tot ce se dorește de la el„, a mai spus Adrian Marcu.