EXCLUSIV | Emil Boc a explicat apariția de la Ostrava: „În tinerețe băteam la tobe pentru U Cluj”. Cum au tratat cehii galeria României și cum i-a sărit Buzărnescu în ajutor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Primarului orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a stat alături de galeria României pe toată durata jocurile din partida de Fed Cup cu Cehia. Chiar dacă în a doua zi, jucătoarele s-au luptat timp de aproape opt ore pentru calificarea în semifinale, edilul-șef a bătut fără încetare la toba pe care a adus-o la Ostrava. În cadrul emisiunii ProSport Live, Emil Boc a vorbit despre atmosfera de la Ostrava și despre cum a mobilizat galeria României.

Emil Boc a recunoscut că încă din tinerețe obișnuiește să meargă în deplasări. Pe atunci era în galeria Universității Cluj. „Nu sunt cântăreț, nu mă pricep la muzică. Mergeam în tinerețe cu fanii „U” Clujului la meciuri, mai băteam la tobe, dar de atunci nu am mai făcut-o. Dar uite că așa ceva nu se uită. Am fost de câteva ori responsabil cu tobele la vremea aceea. Toba a fost luată din Sala Polivalentă din Cluj, e dotată cu așa ceva și cu alte obiecte care pot întreține ritmul la meciuri. A fost ceva foarte frumos. Am fost 60 de oameni din Cluj, câteva sute de români din alte țări și am făcut să pară că am jucat în România.

Am transpirat câteva cămăși, cred că m-am schimbat de câteva ori în cele opt ore petrecute acolo. Nu am știut cum a trecut timpul, eram toți conectați la meci. Niciodată pe parcursul meciului nu am ținut cont că suntem în avantaj sau că suntem conduși”, a spus Boc, în cadrul emisiunii ProSport Live.

Primarul Clujului a rămas impresionat și de modul în care cehii i-au întâmpinat. „Eu mă uit cu admirație la modul în care ne-au tratat cehii. Au fost civilizați. Să joci cu campioana mondială în deplasare și să și câștigi e ceva fantastic.  

Simona nu le-a dat șanse Pliskovei și Siniakovei, dar să câștigi la dublu în fața uneia dintre cele mai puternice echipe din lunme e incredibil. Asta înseamnă că fetele noastre au suflet pentru România. Au venit, au jucat una pentru toate și toate pentru una și au câștigat. Monica Niculescu i-a zis Simonei să intre, iar Simona i-a transmis că are încredere în ea și trebuie să joace la dublu cu Begu. E o atmosferă  de echipă incredibilă. Ana Bogdan și Buzărnescu încurajau echipa de pe bancă, ne-au ajutat și pe noi. Ne-au dat apă, ne-au ajutat cu leucoplast pentru bățul de la tobă”, a încheiat Emil Boc.

România este pentru a doua oară în istorie în semifinalele FedCup, după ediția din 1973. Au trecut 46 de ani, iar acum cuplul Irina Begu – Monica Niculescu a câștigat în decisiv, aducând punctul victoriei, 3-2, în duelul cu perechea Katerina Siniakova – Barbora Krejcikova. După ce a învins deținătoarea trofeului, România se va lupta pentru un loc în ultimul act al competiției cu Franța.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×