EXCLUSIV | Ilie Năstase, dezvăluire despre sponsorul Simonei Halep: „Și eu am jucat… în anii ’70! Ea face banii oricum”
Fostul mare tenismen Ilie Năstase a comentat pentru ProSport situația Simonei Halep, cea care e aproape să facă marele anunț în privința sponsorului pe care-l va avea pentru următorii patru ani, Nike fiind compania favorită să-și pună semnătura pe echipamentul sportivei noastre. Simona a renunțat la sfârșitul anului trecut la contractul cu Adidas și acum apare în arenă fără a avea vreun logo, o situație nemaiîntâlnită pentru un număr unu mondial.
ProSport a anunțat în exclusivitate că Simona și Nike au ajuns la un acord, în următoarea perioadă urmând a fi făcut și anunțul oficial. Colosul sportiv american îi va asigura româncei echipamentul pentru următoarele patru sezoane, ea urmând a încasa o sumă de 1.700.000 de euro.
Halep s-a limitat prin a anunța recent că e în discuții cu mai multe branduri și că va lua o decizie, până atunci ea activând într-o ținută comandată de pe un site din China! Dar, cel mai probabil, după Australian Open numele va fi dezvăluit, iar ea și Nike vor începe colaborarea.
Ilie Năstase, fostă glorie a tenisului mondial și imaginea celor de la Adidas, a explicat pentru ProSport: „E foarte bine dacă semnează cu ei, am jucat și eu cu Nike prin anii ’70. Dar, nu asta e problema…că e cu Nike, că a fost cu Adidas sau cu cine a mai fost, ea trebuie să joace bine! Ea face banii oricum, cât e în frunte! Am văzut că acum joacă în rochia aceea roșie, probabil s-a obișnuit cu ea!
Dar, vă spun, cel mai important în tenis este racheta! Cu aia joci! Echipamentele astea acum sunt cam toate la fel, doar logo-ul diferă și modelul. Racheta contează! Sunt unele de calitate, se fac prin Japonia sau în Europa, prin Germania, asta e important, în rest referitor la echipament vorbim de același material”.
- Australian Open 2018 continuă pentru liderul mondial din tenisul feminin. Simona Halep s-a calificat pentru a treia oară în ‘sferturile’ de la Melbourne, după ce a învins-o pe Naomi Osaka, 6-3, 6-2.
- După un maraton de trei ore și 45 de minute – în șaisprezecimi – Simona a stat pe teren în ‘optimi’ doar 79 de minute.
- Karolina Pliskova este următoarea adversară a Simonei Halep: a câștigat duelul dintre cele mai bune două jucătoare din Cehia, 6-7, 6-3, 6-2 cu Barbora Strycova.
De altfel, Ion Țiriac, un apropiat la sportivei, a comentat la Digi Sport motivul amânării anunțului Simonei: „Sunt foarte mulți care bat la ușă. Oamenii care o reprezintă sau lucrează pentru ea sau cu ea trebuie să-i propună și ea hotărăște. După câte știu eu, e și un om dificil. Trebuie să-i placă șorțulețul, cămășuța, e femeie. Trebuie să-i placă. Nu numai asta. Orice ar fi, cu sau fără actualul sponsor, vă garantez că nu moare de foame. Iar la numărul 1 bat mulți la ușă”.