EXCLUSIV | Mihaela Buzărnescu revine în circuit! Când va putea intra pe teren după accidentarea suferită la gleznă
Mihaela Buzărnescu (30 de ani) nu și-a putut îndeplini un vis, să joace la US Open, din cauza rupturii de ligamente pe care a suferit-o la glezna dreaptă. Românca s-a „rupt” într-un meci cu Elina Svitolina, la Rogers Cup, iar de atunci este în refacere. Pompiliu Popescu, fostul medic al naționalei, a pronosticat, la ProSport LIVE, când s-ar putea reface complet „Miki”.
„Accidentările de acest gen rup și pregătirea fizică. Rup lanțul pregătirii și atunci durata poate fi invariabilă. În general, ea poate reveni în următoarele două, trei săptămâni, maxim o lună, după accidentarea pe care a suferit-o. E foarte important să știi, mai întâi, despre ce e vorba, să ai un diagnostic corect și instantaneu pus, pentru că el dă linia celor ce urmează. E extrem de important.
Dacă nu pierzi anumiți timp, anumite momente, poți deja să decalezi și să fie pe linia care duce la rapiditatea cu care refaci un accidentat. Ca să-l redai jocului și, prin pregătire, să-l redai formei sportive. Ea își va reveni, ca să vă spun concret, în următoarele două-patru săptămâni!”, a spus Pompiliu Popescu, fostul medic al naționalei, la ProSport LIVE.
Buzărnescu s-a accidentat la glezna dreaptă în timpul meciului cu Elina Svitolina. Momentul nefericit a venit la 4-3 pentru Svitolina, în setul decisiv, iar Svitolina a rămas lângă jucătoarea noastră mai multe minute, până la apariția medicului, care a venit cu o întârziere inexplicabilă. Românca a părăsit terenul într-un scaun cu rotile, în aplauzele fanilor prezenți în tribună.