Bianca Andreescu impresionează pe toate planurile. Jocul campioanei de la Indian Wells a fost analizat de Marius Comănescu, antrenor de top din tenisul românesc.
„Acum este un moment foarte prielnic pentru Bianca Andreescu. Este extroardinar. O cunosc, am văzut-o de câteva ori, am stat de vorbă de câteva ori cu părinții ei. Întâmplător, ne-am antrenat cu Sorana alături de ea, la Wimbledon. Orice mai vorbeam cu Sorana, dacă mai spuneam o glumă sau ceva – am văzut că zâmbeau. Nu o cunoșteam, dar am sesizat că zâmbeau – și ea, și părinții. Ne-au spus ei apoi că înțeleg românește și am schimbat câteva vorbe„, a povestit Marius Comănescu.
Nume importante din tenisul mondial au complimentat-o pe Bianca după cele șapte victorii repurtate la Indian Wells. Palmaresul canadiencei este, de asemenea, impresionant: 28 victorii, 3 înfrângeri în sezon.
„Era încă junioară, deși a jucat atunci la senioare, pentru că a primit un wildcard. Mi-a plăcut cum juca. Ea are un joc destul de performant, un joc destul de modern. Are posibilități cu siguranță. Atâta timp cât joci în felul ăsta cu jucătoare consacrate și le învingi în felul ăsta e clar că ai ceva de spus în tenis. Dacă o va face sau nu, cum va fi mai departe… probabil că, în timp, mai are și ea mai are nevoie să se așeze, să se sedimenteze tot ceea ce acumulează în această perioadă ca experiență și să poate ajunge mai sus, să bată la porțile top 10, acolo unde mă gândesc că își dorește să fie, și mai sus„, a punctat Marius Comănescu, zugrăvindu-i un scurt portret.
Parcursul Biancăi Andreescu la Indian Wells:
Născut din Canada, dar din părinți români, Bianca Andreescu este o jucătoare sufletistă, care s-a ridicat în finală la nivelul dăruirii unei luptătoare consacrate – Angelique Kerber. Bibi dă și cu racheta de pământ după ce greșește o minge, poartă un elastic-talisman pe antebraț, își mai leagă din când șireturile când i se pare că este un moment în care are nevoie să se concentreze.
„În mod singur vine cu o mentalitate diferită, pentru că trăiește în Canada aproape dintotdeauna. Mediul în care a stat a fost mai mult Canada decât România. Clar are mentalitate diferită, ceea ce nu e neapărat rău”, spune Marius Comănescu.
„Îmi place că o jucătoare cu statura ei scoate cam tot ce poate să scoată din chestia asta. Nu este foarte înaltă (n.r. – 1,70 m), când intră pe teren cu Muguruza sau cu alte fete – ele sunt cu aproape un cap mai înalte și lovesc mingea fără mare efort. E clar că ea face un efort suplimentar și îl face foarte bine. Mai pe românește, ea >, lovește foarte bine, este foarte solidă, nu cedează, se luptă. Îmi place atitutdinea, e plăcut și de urmărit, și ca joc. Îmi place. După rezultatul de la Indian Wells, e clar că Bianca Andreescu este, puțin, în pole-position printre jucătoarele tinere din circuit”, afirmă Marius Comănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER