Primarul orașului Cluj-Napoca a spus că, din informațiile sale, meciul cu Franța din semifinalele Fed Cup se va juca pe Coasta de Azur: „Am aflat că nu se joacă la Paris, ci că se joacă la Nisa. Așa că acum o să căutăm mijloace de transport. Aici ne-am mobilizat cu autocarul, am venit frumos, ne-am rezervat hotel. Parcă am citit eu undeva, sau am aflat când eram în autocar.
Nu e deja oficial? Mi s-a părut că e deja oficial. Dar vom vedea, n-aș vrea să confirm. Mie așa mi-a rămas în minte. Sau parcă am auzit o discuție, nu mai știu…”, a spus Emil Boc, în cadrul emisiunii ProSport Live.
Franța are o strategie clară când vine vorba despre meciurile de Fed Cup de pe teren propriu. Echipa a făcut un adevărat tur al orașelor, oferind posibilitatea fanilor din diferite zone ale țării de a urmări cele mai bune jucătoare de tenis, pe viu. Din 2010 până în prezent, Franța a jucat de 11 ori pe teren propriu și a vizitat 10 orașe, Besançon fiind singura destinație care a găzduit două meciuri ale Franței. De remarcat faptul că, de fiecare dată, Franța a ales să joace în sală, chiar și pentru meciurile din aprilie. Iată lista orașelor care au găzduit partide în Fed Cup, din 2010 până în prezent.
ProSport i-a contactat pe reprezentanții Federației Franceze de Tenis. Aceștia au declarat că, deocamdată, nu pot face vreun anunț legat de viitoarea gazdă a partidei din semifinalele Fed Cup.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER