EXCLUSIV | Scandalagiul Vecerdea, contestatarul lui Ion Țiriac și al Federației Române de Tenis, afaceri “necurate” în SUA! Falimente, credite pe bandă rulantă și ipoteci de sute de mii de dolari nerambursate!
Scandalagiul Marius Vecerdea, contestatarul conducerii FRT, se pare că are o serie de „afaceri” dubioase în SUA, potrivit unor date oficiale din cadrul sistemului de Justitie american. Numele său a apărut în instanțele din mai multe comitate ale statului Florida pentru diferite cauze, de la proceduri de divorț și faliment, acțiuni pentru colectarea datoriilor sau evacuare și până la încălcarea unor reguli de circulație în 2013.
Marius Vecerdea (45 de ani) pare să dețină mai multe adrese în statul Florida, începând din decembrie 1998, aici fiind incluse, dar nu se limitează, la domicilii din Palm Beach, St. Lucie sau Broward, în statul Florida, dar legăturile sale sunt extinse și în Carolina de Sud sau Nevada.
Totuși, antrenorul de tenis din Sibiu, are ca „sediu” Florida. În martie 2019 spunea că este cetățean american, statut de care s-a folosit pentru a-și „deschide uși” către Federația Internațională de Tenis. In SUA a cunoscut și problemele judiciare, inclusiv la instantele comitatelor din Broward, St. Lucie și Palm Beach, el ajungâng chiar și în fața Curții de Insolvență a Statelor Unite (Districtul Sudic din Florida).
Veceredea, cel care contestă legalitatea Federației Române de Tenis și e un dușman declarat al magnatului Ion Țiriac, nu e tocmai un „sfânt”. Proceduriile pentru care a ajuns în atenția organelor fiscale și nu numai au fost de divorț, faliment, acțiuni pentru colectarea datoriilor, evacuare sau chiar încălcarea unor reguli de circulație în 2013.
Vecerdea lua credite pe bandă rulantă, dar nu le plătea!
Există varianta ca Vecerdea, în mod direct sau prin interpuși, să dețină în continuare bunuri și afaceri în SUA. În calitate de președinte al clubului de tenis Palmira din România menține relații cu SUA prin intermediul „Palmira Annual” – tabere de tenis organizate în Florida. Un antrenor de tenis cu venituri aparente modeste, dar iata ca lucrurile nu stau chiar asa, sumele vehiculate nefiind mici.
Istoricul “afacerilor” lui Marius Vecerdea în SUA:
21 iulie 2000 – Marius si Monica Vecerdea au achiziționat o proprietate (5837 Eagle Cay Circle, Coconut Creek, FL), apelând parțial și la o ipotecă pe 30 de ani în valoare de 105.600 dolari la Cendant Mortgage.
9 octombrie 2002 – Monica Vecerdea transferă gratuit cota ei din dreptul de proprietate către Marius, nu înainte de a refinanța creditul – 115.500 de dolari! De această data au apelat la Washington Mutual.
18 februarie 2003 – Marius și Monica Vecerdea divorțează. Decizia e data la data de 3 martie 2003.
17 martie 2003 – Marius Vecerdea a înființat Pro Tennis Inc, o companie cu sediul în Florida ( Coconut Creek), dizolvată administrativ între timp.
13 iulie 2004 – Marius Vecerdea se căsătorește cu Zuzana Maronkova.
21 aprilie 2005 Marius si Zuzana transferă proprietatea din Eagle Cay către Timothy, Cynthia și Jacob Butler
6 septembrie 2005 – în raportul anual din 2005 al Pro Tennis, Inc. se menționează o nouă adresa a lui Vecerdea – 3963 Carambola Circle North from 5857 Eagle Cay Circle.
26 ianuarie, 2006 – Marius si Zuzana Vecerdea au achiziționat imobilul din 2082 SW Newport Isles Blvd, Port Saint Lucie de la Centex Homes.
26 ianuarie 2006 – Soții Vecerdea au ipotecat proprietatea respectivă, împrumutul obținut fiind de 207.477 de dolari (efectuat pe 30 de ani la CTX Mortgage)
26 iulie 2007 – apare o plângere împotriva celor doi soți pentru executarea ipotecii de 207.477 de dolari. Proprietatea a fost vândută către Avelo în jurul datei de 17 ianuarie 2008.
14 mai 2008 – dosar pe rolul instanțelor din Palm Beach County Citibank vs Vecerdea: reclamanta Citibank pretinde de la Vecerdea suma de 16.840, 92 dolari în baza unui contract încheiat de părți din jurul datei de 25 iulie 2007.
24 iunie 2008 – nu s-a reușit citarea pârâtului, iar conform declarațiilor vărului său, Mircea Popianos, Vecerdea s-a mutat în România cu doi ani înainte. Cazul a fost respins la cerere în 17 septembrie 2008.
19 noiembrie 2008 – Marius si Zuzana Vecerdea au depus o cerere de intrare in insolventa cu adresa din Coconut Creek. Cuplul a aratat ca dispune de suma de 14.295 dolari în bunuri și are datorii de 398.744,89 de dolari. Vecerdea declară că este nou angajat la Clubul de Tenis Pamira din Sibiu ca instructor, iar Zuzana este nou angajata în același loc, ca asistentă. Ei au motivat că venitul lunar al familiei e de 401.37 de dolari. Ei au menționat că venitul lor comun pe 2006 e în valoare de 16,817 de dolari și pe 2007 e de 10,500 de dolari.
Urmărind tot traseul “afacerilor” lui Marius Vecerdea există varianta ca reprezentarea salariului și a poziției sale să fie false, judecând și după declarațiile oferite de el în 2019.
Într-o scrisoare din martie 2019 către conducerea Federației Internaționale de Tenis, Vecerdea s-a identificat ca fiind președinte al clubului de tenis Pamira, a susținut că este cetățean american și roman – care a lucrat la cluburi de tenis din Florida în perioada 1997 – 2006. De asemenea, a declarat că a decis, ca cetățean american, să se întoarcă în România în urmă cu 13 ani și că a contribuit la creșterea și dezvoltarea tenisului, inclusiv că a investit personal mai mult de un milion de dolari pentru construcția bazei de tenis din orașul Sibiu.
Lucrurile sunt bizare deoarece dacă a investit un milion de dolari în Sibiu – potrivit propriei scrisori – iar în SUA are toată situația descrisă mai sus ori a mințit în epistolă, ori a păcălit americanii.