UPDATE | Potrivit unor apropiați ai echipei de Fed Cup, prezența Simonei Halep pentru întâlnirea cu Canada va fi hotărâtă miercuri, în urma unui control medical care va fi efectuat în Cluj. Numărul 2 WTA are probleme fizice în urma cursei de anduranță de la Australian Open, iar mai mulți apropiați de-ai săi au sfătuit-o să ia o perioadă de pauză pentru a reveni la 100% în circuitul feminin la simplu.
Fanii români care și-au cumpărat bilete la partida de de Fed Cup dintre România și Canada nu vor avea ocazia să o vadă la lucru pe Simona Halep, care e inclusă pe lista oficială, dar care nu va evolua pe arena din Cluj.
Motivul îl reprezintă accidentarea suferită la Australian Open, care încă îi dă bătăi de cap sportivei din Constanța. Pentru a nu risca o nouă accidentare și o recuperare îndelungată, numărul doi mondial va rămâne în tribunele arenei și le va urmări pe celelalte fete la treabă.
Sâmbătă, cu fix o săptămână înaintea meciului cu Canada, Halep a vorbit despre problemele fizice care-i dau bătăi de cap și a anunțat că abia miercuri va ști dacă va putea intra pe teren: „Fizic, sunt destul de ok, talpa dreaptă este încă cu probleme, dar s-a dezumflat, nu mai este așa umflată. Încerc să fac tratament zilnic și încerc să ajung pe teren cât mai repede”, a fost mesajul Simonei.
Mergea, a cărui carieră a fost marcată de multe momente în care accidentările l-au ținut departe de teren, ultimul sezonul trecut, e de părere că Simona nu trebuie să forțeze și că prioritară este starea de sănătate: „Din proprie experiență spun, cred că e mai bine să te oprești, să te vindeci și, în același timp, să continui să faci pregătirea, atât timp cât nu te afectează. Dar condițiile de meci sunt cu totul altele. Stresul e unul destul de mare în meciuri și doar ea își poate da cu părerea aiai. Numai ea poate lua o decizie, pentru că noi nu putem fi în adidașii ei”
Meciul România – Canada se va juca între 10 și 11 februarie, la Cluj, iar Florin Segărceanu le-a convocat inițial, în afara Simonei Halep, pe Sorana Cîrstea și Irina Begu pentru partidele de simplu, dar și pe Raluca Olaru, în eventualitatea unui meci decisiv la dublu.
Canada vine cu garda a doua, din care fac parte Carol Zhao, Bianca Andreescu, jucătoare cu origini românești, Katherine Sebov și Gabriela Dabrowski, toate patru clasate mai jos de locul 140 WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER