EXCLUSIV | Un specialist o avertizează pe Simona Halep, după tragerea la sorți de la Australian Open: „Toată lumea o așteaptă la cotitură”

Sever Dron, unul dintre cei mai titrați antrenori din tenisul românesc, pregătind inclusiv naționala de Fed Cup în 2011 și 2012, a vorbit la ProSport LIVE despre șansele Simonei Halep la Australian Open, acolo unde în primul tur o va întâlni pe Kaia Kanepi.

„E un meci greu din nou, în situația actuală fiindcă Simona nu și-a găsit ritmul. E foarte greu cu Kanepi pentru că e o jucătoare agresivă, care servește foarte bine. Asta e viața, în tenis nu poți să scapi de adversare foarte bune. Deci, Simona trebuie să-și găsească ritmul. Eu am încredere în ea”, a spus Sever Dron la ProSport LIVE.

Apoi, a continuat: „E greu să reintre în formă, dar e normal după trei luni de pauză, nu a reușit nimeni să revină atât de repede după ce a avut probleme de sănătate…Să vedem ce se întâmplă și cu Serena, că e printre favorite, dar nici ea nu mai luptă atât de mult…”.

„Cred că trebuie să avem încredere în ea! A ajuns numărul unu mondial. E o situație diferită acum (n.red. – nu are antrenor), în care sper să se descurce și să ne surprindă din nou cu lucruri bune…poate chiar acum, la Australian Open, unde toată lumea o așteaptă la cotitură”, a concluzionat acesta.

Simona Halep, lider mondial și principala favorită la Australian Open 2019, o va înfrunta în primul tur pe estona Kaia Kanepi, jucătoarea care i-a barat calea la US Open (6-2, 6-4 la New York, 1-1 scorul întâlnirilor directe).

 

Publicat: 10 01. 2019, 10:31
Actualizat: 10 01. 2019, 10:32