Fanii au crezut că nu văd bine! Ce gest a putut face Jelena Ostapenko față de adversară, după înfrângerea de la Guadalajara | FOTO & VIDEO
Jelena Ostapenko (Letonia, 16 WTA) este o persoană total schimbată! Dovadă stă gestul total neașteptat pe care fosta campioană de la Roland Garros l-a făcut la turneul de la Guadalajara.
Jelena Ostapenko, recunoscută drept o sportivă arogantă, a lăsat răutațile la o parte la ultimele turnee! Jucătoarea letonă a făcut un gest care a luat prin surprindere pe toată lumea, miercuri seară, la Guadalajara.
Fanii au crezut că nu văd bine! Ce gest a putut face Jelena Ostapenko față de adversară, după înfrângerea de la Guadalajara
După ce a fost eliminată de Sofia Kenin (SUA, 53 WTA), scor 6-4, 7-5 în optimile de finală ale turneului din seria WTA 1000, Jelena Ostapenko a îmbrățișat-o pe americancă.
Fanii, dar și comentatorii de tenis au crezut că nu văd bine: „Ostapenko și-a îmbrățișat adversarele după două dintre ultimele trei înfrângeri. O nouă viață!”, a remarcat jurnalistul portughez Jose Morgado.
Jenea Ostapenko era până acum rebela circuitului WTA, o variantă feminină a australianului Nick Kyrgios, dar se pare că rivala Simonei Halep s-a făcut fată bună.
Jelena Ostapenko s-a dat în stambă la meciurile cu Simona Halep
În trecut, Jelena Ostapenko ieșea în evidență numai prin aspecte negative pe terenul de tenis. Campioana de la Roland Garros 2017, după 4-6, 6-4, 6-3 în finala cu Simona Haep, a făcut gesturi controversate la un alt meci disputat împotriva româncei, în semifinale la Dubai 2022.
Ostapenko a fost surprinsă, la scorul de 2-6, 7-6(0), 5-0, în timp ce se amuza copios înainte de a închide meciul cu Halep! După ce a râs în hohote, Jelena i-a aruncat o privire ironică Simonei. Asta după ce letona făcuse o declarație provocatoare înaintea partidei, spunând că Halep nu i-a făcut față în finala de la Roland Garros.
„În finala aceea de la Roland Garros, ea (n.r. – Simona Halep) nu mi-a făcut față când a intrat cu mine pe teren! Sincer, meciul a avut loc în urmă cu mult timp. Cred că trebuie să îl revăd. Dar ce pot să vă spun e că nu a contat scorul. Am ajucat agresiv și asta mi-a adus victoria, la fel ca în toate meciurile pe care le-am câștigat”, a declarat Jelena Ostapenko.