Fed Cup | Alina Tecșor: „Alexandra Dulgheru s-a autodepășit în meciul cu Bouchard”

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Alina Cercel-Tecșor, a declarat că Alexandra Dulgheru s-a autodepășit în meciul cu Eugenie Bouchard, scor 6-4, 6-4, al doilea din cadrul întâlnirii contând pentru Cupa Federației.

„Fiecare contribuie la succesul sau insuccesul echipei, suntem împreună și la bine și la rău. Ne bucurăm mult pentru Alexandra, eram optimiști penru jocul ei, s-a autodepășit în acest meci. Avem câteva fete cu valoare ridicată la Fed Cup. La Galați (n.r. – meciul cu Spania), Alexandra nu a jucat, dar a venit aici și a jucat un tenis de înaltă calitate. I-am spus înainte de meci că suntem o echipă, că noi jucăm cu sufletul, așa ne spunem mereu. În timpul meciului am încercat să-i iau din presiune, să-i spun că este un meci, cel mai bun câștigă. Am încercat să rămân cu nivelul de încredere ridicat”, a declarat Alina Tecșor, la Dolce Sport.

Ea consideră că gestul făcut de Bouchard, de a refuza să-i strângă mâna Alexandrei la tragerea la sorți, a ambiționat-o pe Dulgheru: „Cu siguranță a ambiționat-o, Fed Cup este o competiție a trăirilor, a emoțiilor, iar în ce privește implicarea, cred că Alexandra este campioană”.

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, astfel că România a egalat, 1-1, scorul în întâlnirea cu Canada, de la Montreal, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federației. Partida a durat o oră și 37 de minute.

În primul meci, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda (260 WTA), după două ore și 39 de minute de joc. Begu a fost vizibil afectată în setul trei de o problemă la piciorul stâng.

Duminică sunt programate partidele Eugenie Bouchard (locul 7 WTA) – Irina-Camelia Begu (locul 33 WTA), Francoise Abanda (locul 260) – Alexandra Dulgheru (locul 69) și Gabriela Dabrowski /Sharon Fischmann – Andreea Mitu/Raluca Olaru.

Dacă Begu nu va putea evolua în meciul din ziua a doua a întâlnirii, ea va fi înlocuită de Andreea Mitu, locul 104 WTA.

Învingătoarea din partida Canada-România va evolua în 2016 în cea mai înaltă divizie a competiției, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.

Mediafax

 

Publicat: 19 04. 2015, 12:33
Actualizat: 19 04. 2015, 12:34