Ana Bogdan (98 WTA, 27 de ani) este încrezătoare înaintea întâlnirii de Fed Cup cu Rusia, dar rămâne de văzut dacă spectatorii se vor strânge într-un număr la fel de mare precum atunci când era prezentă și Simona Halep (3 WTA, 28 de ani).
„Nu o iau ca pe o presiune, o iau ca pe o oportunitate, un lucru pe care l-am aşteptat foarte mult timp şi pentru care am muncit şi iată că în sfârşit s-a îndeplinit. Prezenţa Simonei întotdeauna a contat, e normal acest lucru, însă noi îi aşteptăm cu drag, suntem aici şi reprezentăm România, reprezentăm ţara noastră, este normal să vină şi să ne susţină, să fie alături de noi”, a declarat Ana Bogdan.
În jur de 4.000 de bilete s-au vândut până acum pentru această întâlnire. Fetele noastre se așteaptă să umple Sala Polivalentă de 10.000 de locuri din Cluj, chiar și fără jucătoarele de bază ale României.
Ana Bogdan (locul 98 WTA), Irina Bara (locul 160 WTA), Gabriela Ruse (locul 183 WTA), Raluca Olaru (locul 48 WTA) și Jaqueline Cristian (locul 209 WTA) vor reprezenta România în cadrul întâlnirii cu Rusia.
„O să fie un meci foarte greu si din păcate nu am putut să aducem la lot cele mai bune jucătoare. Pentru mine este o dezamăgire că nu avem cea mai bună echipă, dar trebuie să înțelegem că tenisul este în primul rând un sport individual, iar jucătoarele trebuie să-și vadă de propriile interese, să-și vadă de carieră și să se menajzeze. Pe de altă parte, avem acum un schimb de generații, pe care poate că îl făceam peste câțiva ani, și mă bucur că o să putem testa o echipă mai tânără cu jucătoare care au deja experiență internațională și este momentul să arate ce pot la echipa națională” – Florin Segărceanu
„O să fie un meci foarte greu si din păcate nu am putut să aducem la lot cele mai bune jucătoare. Pentru mine este o dezamăgire că nu avem cea mai bună echipă, dar trebuie să înțelegem că tenisul este în primul rând un sport individual, iar jucătoarele trebuie să-și vadă de propriile interese, să-și vadă de carieră și să se menajzeze.
Pe de altă parte, avem acum un schimb de generații, pe care poate că îl făceam peste câțiva ani, și mă bucur că o să putem testa o echipă mai tânără cu jucătoare care au deja experiență internațională și este momentul să arate ce pot la echipa națională” – Florin Segărceanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER