FED CUP | Ordinea meciurilor. Begu aprinde scânteia la Montreal

Irina Begu și Francoise Abanda vor juca în meciul dintre echipele feminine de tenis ale României și Canadei, sâmbătă, la Montreal, de la ora 20,00 (ora României), în baraj pentru Grupa Mondială a Fed Cup.

  • Confruntările sunt transmise live de DolceSport și acoperite Liveblog pe www.prosport.ro

Begu (33 WTA) este prima jucătoare a României, în absența Simonei Halep, numărul trei mondial, în timp ce Abanda (18 ani) se situează pe locul 260 în ierarhia WTA. Cele două nu s-au înfruntat până acum în circuitul profesionist. Al doilea meci de simplu de sâmbătă le va opune pe Eugenie Bouchard, numărul 7 în lume, și pe Alexandra Dulgheru (69 WTA), care se vor întâlni în premieră.

Conform tragerii la sorți, duminică, în a doua zi a întâlnirii vor avea loc partidele: Eugenie Bouchard (locul 7 WTA) – Irina-Camelia Begu (locul 33 WTA), Francoise Abanda (locul 260) – Alexandra Dulgheru (locul 69), Gabriela Dabrowski /Sharon Fischmann – Andreea Mitu/Raluca Olaru

Întâlnirea Canada – România va avea loc sâmbătă și duminică, la Arena Maurice Richard din Montreal.

Învingătoarea va evolua în 2016 în cea mai înaltă divizie a competiției, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.

Publicat: 17 04. 2015, 21:19
Actualizat: 17 04. 2015, 21:20