FED CUP: România – Rusia 1-1 | Ana Bogdan, recunoscătoare: „Oamenii din sală m-au condus spre victorie. Domnul Boc e foarte tare” | INTERVIU EXCLUSIV

Ana Bogdan (90 WTA, 27 de ani) a învins-o pe Veronika Kudermetova (38 WTA, 22 de ani), în cel de-al doilea meci al zilei la Fed Cup și a vorbit în exclusivitate cu ProSport.

Românca s-a impus cu scorul de 6-3, 6-7, 6-1, și a readus România în lupta pentru calificarea la turneul final, după ce Gabriela Ruse (166 WTA, 22 de ani) a pierdut primul meci, scor 1-6, 4-6, cu Ekaterina Alexandrova (28 WTA, 25 de ani).

Ana Bogdan a ținut să mulțumească publicului și primarului din Cluj, Emil Boc, pentru atmosfera superbă pe care au făcut-o în Sala Polivalentă. De asemenea, a promis că va face un meci mare și sâmbătă.

– Cum a fost jocul de azi?
– A fost super intens, am trăit fiecare secundă și minge. A fost primul meu meci la single în Fed Cup, va rămâne mereu în amintirea mea. Mi-am dorit mult victoria, deși mă simțeam obosită la un punct, nu aveam cum să renunț la acest meci pe care mi-am dorit enorm să îl câștig.

– Atmosfera, publicul din tribune?
– Atmosfera a fost incredibilă, am văzut cum se umplea arena cu fiecare minut. A fost o energie care nu poate fi descrisă în cuvinte. Oamenii din sală m-au condus spre victorie. Mi-au dat acel impuls în momentele în care eram dominată. Contează enorm.

– Alături de voi a fost și primarul Emil Boc.
– E foarte tare domnul Boc, e mereu foarte activ, îl vedeam acolo bătând la tobă, energia lui este incredibilă. Îi mulțumim pe această cale. Contează mult o astfel de susținere.

– De la meciul de mâine ce așteptări ai?
– Meciul de mâine va fi foarte disputat, mai disputat decât cel de azi. Voi lupta pentru fiecare minge, la fel cum am făcut și astăzi. Hai, România!

Programul de sâmbătă:

14:00: Ana Bogdan – Ekaterina Alexandrova
16:00: Gabriela Ruse – Veronika Kudermetova
18:00: Irina Bara/ Raluca Olaru – Anna Blinkova/ Anna Kalinskaia

Publicat: 07 02. 2020, 23:19
Actualizat: 07 02. 2020, 23:20