„Fed Express”, încă un început perfect de an: victorie în 55 minute, la Brisbane

Presa australiană anunța la începutul săptămânii că elvețianul Roger Federer ar avea probleme fizice, aducând chiar argumentul unei vizite inopinate la o clinică din apropiere. Jucătorul de 34 de ani a tranșat însă net dilema, cu o evoluție de șapte karate în turul doi al turneului de la Brisbane, neutralizând complet rezistența germanului Tobias Kamke (277 ATP), în doar 55 de minute. Elvețianul, revenit pe Centralul pe care își trecea în cont victoria cu numărul 1.000 în start de 2015, câștigând totodată trofeul, l-a învins pe Kamke, scor 6-2, 6-1.

Primul set i-a revenit lui Federer după 28 de minute, iar elvețianul a admis la conferința de presă că a fost „debutul perfect pentru colaborarea cu Ivan Ljubicic” și, în același timp, „nu mă așteptam să joc atât de bine”.

18 ani consecutiv, Federer a început sezonul cu o victorie, anunță statisticienii ATP.

Roger Federer – Grigor Dimitrov este duelul-șoc din sferturile de finală ale turneului de la Brisbane.

 

Publicat: 07 01. 2016, 20:00
Actualizat: 07 01. 2016, 20:01