Românul Gabi Adrian Boitan (23 de ani) a fost desemnat jucătorul lunii februarie în circuitul ITF, dupa ce a cucerit trei titluri consecutive în Statele Unite ale Americii.
Gabi Adrian Boitan a reușit o performanță senzațională în luna februarie și a câștigat 15 meciuri, adjudecându-și titlurile ITF de simplu la M15 Palm Coast, M15 Weston și M15 Napoli! Totodată, Boitan a urcat 181 de locuri în clasamentul ATP, până pe poziția 565 în lume.
Gabi Adrian Boitan, fost jucător de colegiu la Universitatea Baylor, unde a studiat comunicarea corporativă, face spectacol la primul sezon ca tenismen profesionist. Federația Internațională de Tenis i-a acordat românului titlul de jucător al lunii februarie, după cele trei turnee consecutive câștigate.
În primul dintre acestea, disputat în perioada 6-12 februarie, la Palm Coast, el l-a învins în finală pe Ignacio Monzon (Argentina), cu scorul de 6-2, 4-6, 6-1. În perioada 13-19 februarie, Boitan a câștigat turneul M15 de la Weston, din Florida, după ce l-a învins în ultimul act al competiției pe Christian Langmo (SUA), favorit numărul 3, cu scorul de 6-3, 6-4. La turneul M15 de la Naples, care a avut loc în perioada 20-26 februarie, tot în Florida, jucătorul român l-a învins în finală pe Kyle Kang (Statele Unite ale Americii), cu 6-3, 6-1.
Gabi Adrian Boitan a făcut parte din echipa de Cupa Davis a României la întâlnirea cu Spania de anul trecut, când l-a înfruntat pe Roberto Bautista: „Asta mi-a schimbat viața pentru că am jucat împotriva unui tip care era în top 15 mondial, prezent de 10 ani în circuit”, a spus Adrian. El nu a putut trece de spaniol, dar a adus în schimb al patrulea punct pentru România în victoria cu Peru din 2021, scor 4-0 în barajul Cupei Davis, învingându-l pe Jorge Panta cu 6-4, 6-4!
Adrian Boitan s-a mutat în Statele Unite ale Americii în urmă cu trei ani, într-un orășel de lângă Dallas (Texas), căutând visul american în tenis! A găsit cele mai bune condiții de pregătire la Universitatea Baylor, colegi fascinați de poveștile cu Dracula, dar a avut de înfruntat și o mare cumpănă după ce a fost diagnosticat cu mononucleoză.
„Greutăți au fost din start! Cum am ajuns acolo, mă simțeam destul de rău și obosit, dar am crezut că este din cauza diferenței de fus orar. După ce mi-au făcut testele de rutină pe care le fac de fiecare dată, m-au diagnosticat cu mononucleoză, deci a fost un start destul de dificil pentru mine din cauza asta! Sincer, aș putea vorbi foarte mult despre greutățile pe care le-am înfruntat, pentru că doar eu și antrenorii de acolo știm prin câte am trecut!
Dar m-au ajutat enorm oamenii de acolo încrederea, profesionalismul și susținerea lor. Am fost foarte plăcut surprins de condițiile de acolo și de felul în care sunt tratați atleții. Sunt sigur că nici jucătorii din Top 10 ATP nu au condițiile pe care le am eu și vreau să vorbesc strict din punctul meu de vedere, pentru că Baylor nu este ca orice altă universitate atunci când vine vorba de sport! Orice jucător ar rămâne șocat, în sensul bun, dacă ar vedea cum se lucrează și ce condiții ni se oferă acolo”, a declarat Adrian Boitan într-un interviu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER