Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Roger Federer (3 ATP / 33 de ani) a pierdut finala de la Wimbledon în fața lui Novak Djokovic (scor 7-6, 4-6, 7-6, 5-7, 4-6) la capătul unui meci care va intra în istoria turneului care se dispută la „All England Lawn Tennis and Croquet Club”. Tenismanul elvețian reușește să impresioneze prin performanțele sportive din 2014 care i-au umplut conturile deja burdușite în urma contractelor de publicitate pe care acesta le-a semnat cu firme precum Nike, Moet&Chandon, Rolex și Gilette. Ultimul act de la Wimbledon i-a adus lui Roger un cec de 880.000 de lire sterline, aproximativ 1.509.000 de dolari.
În sezonul competițional 2014, sportivul care colaborează cu fostul mare tenisman Stefan Edberg a obținut 3.860.890 dolari americani doar din premiile câștigate pe teren, prin performanțele sportive.
PESTE 2 MILIOANE DE DOLARI DIN TURNEELE DE GRAND SLAM
Considerat de unii specialiști cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile, Roger Federer are parte, până acum, de un an bun. În cele trei turnee de Mare Șlem care s-au ținut până acum a disputat o finală, o semifinală și o optime de finală, după ce în urmă cu un an reușise doar o semifinală la Australian Open și un „sfert” la Roland Garros. Anul acesta, a pierdut în penultimul act la Melbourne în fața lui Rafael Nadal, dar performanța sa a fost recompensată cu 540.000 de dolari australieni, aproximativ 508.000 dolari americani.
La Paris, elvețianul s-a recunoscut învins după meciul din „optimi”, când Ernest Gulbis l-a învins în cinci seturi. În pofida acestui fapt, fostul lider mondial a primit 125.000 de euro pentru acest parcurs, echivalentul a 170.000 de dolari americani. Vârful de formă a fost atins în Anglia, acolo unde Roger a fost foarte aproape să obțină al optulea trofeu la Wimbledon. La capătul unei finale plină de suspans, Novak Djokovic a învins în cinci seturi. Chiar dacă a ratat cea de-a 18-a victorie într-un turneu de Grand Slam, Roger a fost recompensat cu 880.000 de lire sterline, aproximativ 1.509.000 de dolari americani.
APROAPE UN MILION DE DOLARI DIN CIRCUITUL MASTERS 1000
Sportivul din Țara Cantoanelor a participat în 2014 la patru turnee din circuitul Masters 1000: Indian Wells, Miami, Monte Carlo, Roma. A pierdut finala de la Indian Wells în fața lui Novak Djokovic și pe cea de la Monte Carlo împotriva conaționalului și amicului Stanislas Wawrinka. La Miami a fost eliminat în „sferturi” de Kei Nishikori, iar la Roma a pierdut în turul doi la Jeremy Chardy. În ceea ce privește aceste patru turnee, cel mai mare premiu a fost câștigat la Indian Wells, unde calificarea în finală i-a adus lui Federer jumătate de milion de dolari. În urma celorlalte trei turnee, elvețianul a cumulat câștiguri de 490.110 de dolari. Câștigător a 77 titluri de Mare Șlem până în 2014, Roger Federer a trecut încă două trofee în palmares în decursul acestui an. Succesele de la Dubai și Halle au însemnat încă 750 de puncte adunate zestrei care este strânsă în vederea clasamentului ATP Race to London. Această ierarhie stabilește cei mai buni opt tenismani ai anului care pot participa la Turneul Campionilor ce se desfășoară în capitala Angliei.
Triumful de la Dubai a venit după un joc entuziasmant deoarece campionul elvețian a reușit să îi învingă pe Novak Djokovic și Tomas Berdych în semifinală, respectiv finală. În ambele partide, Roger a revenit de la scorul de 0-1 la seturi, iar trofeul din Emirate i-a adus 465.830 de dolari. Trofeul de la Halle a fost echivalentul unui cec de 175.380 de dolari, cu puțin peste cel primit pentru „optimea” de la Roland Garros.
BRAND PERSONALIZAT: o șapcă poate depăși prețul de 200 de euro
Roger Federer și-a lansat, în urmă cu puțini ani, produse cu marca înregistrată RF. La ediția din 2006 a turneului de la Wimbledon a purtat un tricou care avea inscripționate inițialele numelui său, brand ce avea să devină o altă sursă de venit pentru multiplul campion elvețian.
Fanii celui care deține recordul de săptămâni petrecute pe prima poziție a clasamentului ATP pot achiziționa tricouri, șepci, pantofi sport sau termobaguri cu însemnele finalistului de la Wimbledon din acest an. Dacă o agendă cu însemnele RF costă puțin peste 22 de euro, o șapcă albă RF cu semnătura lui Roger depășește 200 de euro.
Muzeul din cadrul complexului de la Wimbledon expune ca piesă de muzeu o jachetă albă cu însemnele RF care pe www.tennis-warehouse.com poate fi cumpărată în schimbul a 112,5 dolari. Site-ul www.rogerfederershop.com mai pune la dispoziție agende, butoni, brelocuri și carcase de telefon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER