Federer a câștigat pentru a opta oară turneul de la Halle

Tenismanul elvețian Roger Federer, cap de serie numărul 1, a câștigat, duminică, pentru a opta oară turneul de la Halle (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 1.696.645 de euro, informează atpworldtour.com.

Federer l-a învins în finală pe italianul Andreas Seppi, scor 7-6 (1), 6-4.

Roger Federer s-a mai impus la Halle în 2003, 2004, 2005, 2006, 2008, 2013 și 2014.

Tot duminică, în finala de dublu de la Halle se întâlnesc perechile Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 2 și Raven Klaasen/Rajeev Ram (Africa de Sud/SUA).

Mediafax

Publicat: 21 06. 2015, 16:24
Actualizat: 21 06. 2015, 16:25