Federer, așa cum nu îl știți. E fan Jordan și Jim Carey, are fobie de gândaci, îl admiră pe Tarzan și se energizează cu mere

Roger Federer a atins pragul de 2 milioane de fani pe Twitter și tenismenul câștigător a 17 titluri Grand Slam a decis să celebreze alături de admiratorii săi. Elvețianul a organizat o sesiune de întrebări deschise pe canalul social media, prin intermediul hashtag-ului „#AskRF”. A fost cea mai lungă, poate chiar cea mai interesantă sesiune de întrebări, cu răspunsuri pe măsură. „Fedex” este mare fan Michael Jordan și îi plac selfie-urile cu fanii făcute pe telefoanele lor, dar a dezvăluit și alte lucruri la fel de interesante. 

Federer recunoaște că are fobie de gândaci, nu își botează rachetele, precum alți jucători și simpatizează replica lui Tony Montana („Cum se numește”). A răspuns chiar și la întrebarea despre ce prințesă Disney ar vrea să fie, spunând că nu a visat la prințesele Disney, ci mai degrabă la Tarzan, „Regele junglei”. Îl preferă pe Hulk în favoarea lui Iron Man, mai ales scena din filmul „Avengers”, când îl lovește pe Loki de pământ, iar Jim Carrey se numără printe preferații săi. Îi plac merele și culoarea albastru.

Cele mai interesante răspunsuri pentru fanii lui Federer:  

Knight Rohit: Ți-ai făcut vreun tatuaj?
Federer: Nu am niciun tatuaj.

Thor Alden Leonard: Ai mâncat vreodată prăjitură cheesecake înainte de un meci?
Federer: Cu siguranță am luat desertul înainte de meci. Cheescake? #probabil

NH: Care este cea mai bună metodă să ți se atragă atenția în timpului unui #AskRF
Federer:  Trimite o întrebare bună. Sau un hashtag amuzant.

Neelay Purohit : Care este motto-ul tău preferat după care te ghidezi în viață?
Federer: Este drăguț să fii important, dar mai important este sa fii drăguț

Bettylu: Cartofi prăjiți sau nachos?
Federer: Cartofi prăjiți

Matt Freathy: De ce nu mi-ai răspuns la salut (high five) de la Wimbledon? #AskRF
Federer:  Scuze, omule #HighFiveDataViitoare


Articol scris de Denisa Stanciu

Publicat: 31 07. 2014, 15:21
Actualizat: 31 07. 2014, 15:22