Federer eliminat!** Andy Murray – Novak Djokovic, finala de la Miami!
După ce joi seară Rafa Nadal, numărul unu mondial și principalul favorit la câștigarea turneului de la Miami a fost eliminat din turneu, aseară, Roger Federer a trebuit să se recunoască, la rândul său, învins, în faza semifinalelor.
Elvețianul a fost eliminat de numărul trei mondial, Novak Djokovic, aflat într-o revenire de formă senzațională.
Meciul a început perfect pentru expresul din Basel, care părea că va duce la 8-2 scorul întâlnirilor directe.
Un 6-3 sec în primul set și se părea că FedEX are șanse mari să-și treacă în palmares primul titlu din 2009.
Nole a răsturnat situația în următoarele două seturi și s-a impus în cele din urmă cu 3-6, 6-2, 6-3.
Sârbul se va lupta în finală, în direct la Sport.ro cu scoțianul Andy Murray, numărul patru mondial. Acesta a dispus în semifinale, destul de greu, de Juan Martin del Potro, învingătorul lui Rafa, cu 6-1, 5-7, 6-2.
Scorul întâlnirilor directe dintre cei doi îi este favorabil sârbului, care a câștigat 4 din cele 6 dispute anterioare. Totuți, ultimele două confruntări, au fost adjudecate de puștiul din Dunblane, care s-a impus de fiecare dată în minimum de seturi. Interesant că în cele două partide câștigate de scoțian, un singur set nu s-a încheiat la tie-break.