Federer, la al cincilea Masters din carieră!** L-a învins pe Nadal la Turneul Campionilor!
Tenismanul elvețian Roger Federer a câștigat Turneul Campionilor
de la Londra, după ce l-a învins, duminică, pe spaniolul Rafael
Nadal, scor 6-3, 3-6, 6-1, după o oră și 37 de minute de joc.
Federer, numărul 2 mondial, l-a egalat pe americanul Pete
Sampras, reușind să câștige un cincilea Masters, după cele din
2003, 2004, 2006 și 2007.
În schimb, Rafael Nadal a ratat șansa de a-l egala pe Andre
Agassi, singurul tenisman care are în palmares Turneul Campionilor,
cele patru Grand Slam-uri, Cupa Davis și aurul olimpic.