Numărul doi mondial, Roger Federer, a trecut prin mari emoții în confruntarea din turul patru de la Australian Open, contra lui Tomas Berdych. Condus cu 2-0 la seturi, expresul din Basel s-a întrebuințat serios pentru a trece de ceh: 4-6, 6-7(4), 6-4, 6-4, 6-2.
Meciul a debutat cu un Ferderer de nerecunoscut. Elvețianul s-a văzut condus în primul set cu 4-1, după ce a comis o serie de erori neforțate, atipice pentru jocul său. De partea cealaltă, favoritul 20 a etalat un joc solid, limitând numărul greșelilor neforțate la trei.
În setul doi, FedEx părea că și-a revenit. A reușit un break în debut, dar nu a putut să-și conserve avantajul. La 5-5, Berdych a avut mai multe șanse de a realiza break-ul, dar le-a irosit. Totuși, cehul s-a dovedit mai stăpân pe situație în tie-break și a dus scorul la un halucinant 2-0.
Decis să nu bifeze cea mai proastă performanță într-un turneu de Grand Slam, din 2004 (când a fost eliminat în turul trei la Roland Garros), Federer și-a ridicat nivelul jocului.
Următoarele trei seturi nu au avut practic istoric, fostul număr unu mondial impunându-se în cele din urmă la capătul a 3 ore și 28 de minute de joc. Serviciul a fost atuul numărul unu al elvețianului, acesta bombardându-l pe Berdych cu nu mai puțin de 20 de ași.
În sferturile de finală Federer va da piept cu cel mai în formă argentinian, Juan Martin Del Potro. Acesta a trecut în optimi de croatul Mario Cilic, în patru seturi: 5-7, 6-4, 6-4, 6-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER