Tenismanul sârb Novak Djokovic, al treilea favorit, l-a învins, joi, cu scorul de 7-6 (7/3), 7-5, 6-4, pe jucătorul elvețian Roger Federer, cap de serie numărul doi, și s-a calificat în finala Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Meciul a durat exact trei ore. Aceasta a fost a șaptea victorie a lui Djokovic în cele 20 de întâlniri disputate cu Federer.
Djokovic accede, astfel, pentru a doua oară în finala unui turneu de Grand Slam, după ce în 2008 a câștigat Australian Open, învingându-l pe francezul Jo-Wilfred Tsonga. Tot atunci a fost înregistrată ultima finală de Grand Slam în care nu a evoluat Rafael Nadal sau Roger Federer, jucătorii care au dominat tenisul mondial în ultimii ani.
Tensimanul sârb îl va avea adversar în utimul act al turneului australian pe învingătorul dintre britanicul Andy Murray, cap de serie numărul 5, și spaniolul David Ferrer, al șaptelea favorit, această întâlnire fiind programată vineri. Ferrer l-a eliminat în sferturile de finală pe liderul ierarhiei ATP, Rafael Nadal.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER