Federer, palmares complet. „Asta nu este pentru mine, este pentru băieți.” Cât contează Salatiera de Argint în dezbaterea „cel mai bun jucător al tuturor timpurilor”

  • Elveția a câștigat în premieră Cupa Davis, după 85 de ani de participare în această cimpetiție, învingând Franța, la Lille, 3-1
  • Federer, numărul doi mondial, a fost omul finalei, revenind după accidentarea la spate și o înfrângere în prima zi, împotriva lui Richard Gasquet
  •  Roger Federer are, la capătul lui 2014, un palmares complet: are toate turneele de Mare Șlem câștigate la simplu, o medalie de aur, la dublu, obținută în 2008 alături de Stan Wawrinka, Salatiera de Argint, în Cupa Davis și recordurile pentru cele mai multe trofee de Mare Șlem și cele mai multe săptămâni petrecute în fotoliul de lider mondial

La 33 de ani, Roger Federer și-a completat palmaresul cu un prim titlu în Cupa Davis, competiția pe echipe din tenisul masculin. Elveția a învins Franța în deplasare, la Lille, cu scorul general de 3-1, iar Federer, în ciuda unui început dezastruos, în fața lui Monfils, care i-a administrat prima înfrângere în trei seturi în această competiție, a redevenit personajul pozititv al propriei povești. Câștigând dublul alături de Wawrinka, dar mai ales fiind cel care a adus punctul decisiv pentru titlu, Federer și-a câștigat pe teren trofeul care îi lipsea, evitând un scenariu în care Wawrinka ar fi fost eroul întâlnirii. Finala din 2014 a Cupei Davis a fost și este „all about Roger Federer” și lupta sa cu cărțile de istorie.

Federer, jucătorul cu cele mai multe victorii la simplu, pentru Elveția în Cupa Davis (39), a debutat în Cupa Davis, în 1999 și jucat în 26 de partide pentu Elveția.


AFP PHOTO – MEDIAFAX

„Dosarul GOAT” – cât câștigă Federer după Salatiera de Argint

Nu este pentru mine, este pentru băieți. Am câștigat destul în cariera mea, nu eram obligat să mai bifez nici o căsuță goală„, a declarat Federer, la finalul partidei. Succesul însă, chiar fără acceptul deschis al lui Federer pune pe tablă un nou argument pentru Federer, în duelul cu restul tenisului. Singurele capitole care încă nu sunt bifate pentru Federer sunt tilul olimpic la simplu și titlul la turneul Masters de la Monte Carlo. Importanța momentului, emoția au fost vizibille, Federer având pentru a doua oară în carieră ochii în lacrimi la finalul unei partide jucate cu trofeul pe masă și în timpul unui discurs de premiere.

Federer este, așa cum o afirmă fostele glorii ale tenisului mondial, de la John McEnroe la Bjorn Borg, cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor, pentru palmaresul cu cifre impresionante, stilul de joc, impactul avut asupra sportului alb și respectul pe care întreaga planetă i-l poartă, fără excepții, grație talentului său împletit cu o tușă de șansă, caracteristică tuturor granzilor din sport, care i-a deschis uneori drumul spre împingerea tuturor barierelor.


Pe rețelele de socializare, victoria lui Federer a fost apreciată de feni în număr impresionant

 

 

Federer a declarat public, în repetate rânduri de-a lungul acestui an, că Salatiera de Argint este un oboiectiv. Elvețianul reușește, după Rafael Nadal, să fie al doilea jucător încă în activitate, care are în palmares toate trofeele atât pe plan individual, cât și sub culorile țării sale. Departe de a fi motivul pentru care Federer primește verdictul de cel mai bun din istorie, Salatiera de Argint oferă de fapt doar un argument în plus. Începând cu 2004, sportul alb a fost „Sportul lui Federer”, elvețianul câștigând de trei ori câte trei turnee de Mare Șlem, în 2004, 2006 și 2007, a jucat 23 de semifinale consecutive de Mare Șlem și 36 de sferturi consecutive, pe toate suprafețele.

 


AFP PHOTO / PHILIPPE HUGUEN

Astericsurile pe care finala Cupei Davis nu le poate rezolva

Câștigarea Cupei Davis punctează în plus pentru elvețian într-o zonă în care cifrele sale sunt oricum cele mai bune din istorie: 17 titluri de Mare Șlem, cu trei mai multe decât Sampras, 302 săptămâni petrecute în fotoliul de lider mondial, dintre care 237 consecutive. Pentru Federer, rămân deschise rănile unui palmares direct inferior lui Rafael Nadal: 10-23, în întâlnirile directe, 2-7 în turneele de Mare Șlem împotriva marelui său rival și faptul că dintre cele 17 titluri, doar două au fost cucerite la capătul unui meci direct cu „nemesis”-ul Nadal. Rivalitatea cu Rafael Nadal este cea recunoscută de Federer, pentru „că am jucat cele mai multe finale„, chiar dacă meciurile cu Djokovic au fost mai multe – fapt punctat chiar de elvețian în timpul Turneului Campionilor.

Pentru că în dosarul „GOAT” însă contează imaginea de ansamblu, nu cazurile punctuale, faptul că elvețianul a eșuat în 2009, pe suprafața favorită împotriva unui Nadal suferind, în finala de la Australian Open, dar și faptul că a fost învinsul în meciul secolului, din 2008, de la Wimbledon, trec pe planul doi. Federer are argumentele statististice generale în tenis, aprobarea gloriillor și fanilor tenisului, pentru a trece pe planul secund scăpările din palmaresul direct.


AFP PHOTO / PHILIPPE HUGUEN

Publicat: 23 11. 2014, 17:22
Actualizat: 24 11. 2014, 02:56